foșnăire sf vz foșnire

foșnăi v vz foșni

foșni [At: EMINESCU, P. 79 / V: ~năi / Pzi: ~nesc / E: fo] 1-2 vti A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. 3 vi (Rar) A mișuna.

foșnire sf [At: EMINESCU, P. 48 / V: ~năi~ / Pl: ~ri / E: foșni] 1 Producere a unui sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. 2 (Ccr) Foșnet (1). 3 (Rar) Mișunare.

❍FOȘĂI = FOȘNI.

❍FOȘCĂI (-căiu, -căesc) vb. intr. Mold. Bucov. 1 – FOJGĂI: o mulțime de gîndăcei ... foscăind încoace și încolo MAR. ¶ 2 FOȘNI: ce foșcăie prin frunze? RV. -CRG..

FOȘNĂI (-ăesc) vb. intr. = FOȘNI: aud fășnăind fuste ALECS. [foșăi + foșni].

FOȘNI (-nesc) vb. intr. 1 A fîșîi: cregile încep să se miște, frunzele foșnesc de vînt VLAH.; abia calcă de grija ca nu cumva să foșnească iarba BR. -VN.; se coborî pe scări, foșnind din rochii D. -ZAMF. ¶ 2 Pr. anal: în jurul nostru valurile foșnesc VLAH.; o cascadă foșnește mătăsos în fundul prăpastiei IRG..

FOȘNI, foșnesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, arbori, mătase etc.; p. ext. despre vîntul care le pune în mișcare) A produce un sunet ușor, prin mișcare sau frecare. Atunci cei doi salcîmi din coasta de miazănoapte a hanului prindeau să foșnească jalnic, încet. SADOVEANU, O. I 387. Sub pașii noștri foșneau frunzele de curînd căzute. VLAHUȚĂ, O. AL. I 237. Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blîndei lune – Vîntu-n trestii lin foșnească, Unduioasă apa sune! EMINESCU, O. I 74. ◊ (Despre alte lucruri care mișcă frunzele) O șopîrlă pe cărare, lîngă noi Speriată să foșnească dintre foi. TOPÎRCEANU, B. 44. ◊ Tranz. Se răsuci foșnind ziarul și căută o poziție mai comodă. C. PETRESCU, C. V. 8. Suspină trist în urmă, foșnindu-și frunza moartă, Salcîmul de la poartă. IOSIF, PATR. 73. ♦ (Rar) A mișuna. Cadavrele putrede, cadavre pe care foșnesc viermii, sînt ceva obișnuit în literatura asta [decadentă]. IONESCU-RION, C. 102. – Variantă: foșnăi (CONTEMPORANUL, III_II 286, ALECSANDRI, T. 357) vb. IV.

FOȘNIRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnet. Ramurile brazilor bătrîni porneau șoapte grăbite, care creșteau într-o foșnire duioasă de valuri. SADOVEANU, O. VII 215. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri... Iar mîni subțiri și reci mi-acopăr ochii. EMINESCU, O. I 119.

A FOȘNI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre frunze, hârtii etc.) A produce un zgomot ușor prin mișcare sau frecare. 2) (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a furnica; a roi; a foi; a viermui. /Onomat.

foșnì v. Mold. a fășăi: vântu n trestii lin foșnească EM. [Onomatopee din foș! o variantă a lui făș!].

foșnire f. fășăire: foșnirile de rochii EM.

foșnésc v. intr. (imit., d. foș-foș ca și fîșiĭ. V. fojgăĭesc, moșcondesc). Se zice despre huĭetu pe care-l fac frunzele și trestiile cînd bate vîntu, despre un animal care merge pin ĭarbă orĭ pin frunze căzute, despre șoarecĭ cînd umblă pin hîrtiĭ, despre o rochie de matasă mișcată ș. a.

foșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnesc, 3 sg. foșnește, imperf. 1 foșneam; conj. prez. 1 sg. să foșnesc, 3 să foșnească

foșnire s. f., g.-d. art. foșnirii; pl. foșniri

foșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnesc, imperf. 3 sg. foșnea; conj. prez. 3 să foșnească

foșnire s. f., g.-d. art. foșnirii; pl. foșniri

foșni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnesc, imperf. 3 sg. foșnea; conj. prez. 3 sg. și pl. foșnească

foșnire s. f., g.-d. art. foșnirii; pl. foșniri

FOȘNI vb. a fâșâi, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sâsâi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pârâi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prâsni. (Frunzele ~.)

FOȘNIRE s. v. fâșâit.

FOȘNI vb. a fîșîi, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

FOȘNIRE s. fîșîială, fîșîire, fîșîit, fîșîitură, foșnet, foșnit, foșnitură. (~ ziarului.)