FORMÁNT, formanți, s. m. (Fon.) Zonă de maximă relevanță a unui spectru acustic. ♦ (Fon.) Zonă de armonice amplificate prin rezonanța cavităților supraglotice, definitorii pentru formarea timbrului vocalic. – Din fr. formante.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

FORMÁNT ~ți m. Element de formare a unui întreg; constituent. /<fr. formante
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FORMÁNT s.m. Element constitutiv esențial al unui sunet, al unui fonem, al unui cuvânt etc. [< fr. formant].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FORMÁNT s. m. 1. element constitutiv esențial al unui sunet, cuvânt, al unei sintagme, propoziții etc.; formativ. 2. (fon.) frecvență a unor rezonanțe specifice care definesc o vocală pe plan acustic. (< fr. formant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

formánt s. m., pl. formánți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

formant, denumire dată de L. Hermann în 1890 unei secțiuni de frecvență* din structura sunetului*, care se pune în evidență independent de tonul fundamental (v. armonice, sunete), influențând timbrul* sunetului respectiv. F. au fost folosiți de Helmhotz și Stumpf în studierea spectrului vocalelor. S-a constatat că timbrul*, caracterul sunetelor emise de un instrument muzical sau de voce (1) este stabilit de către maxima a două regiuni corespunzătoare celor doi f. de bază ai sunetelor, care împreună dau un raport puternic de frecvență. Dacă se filtrează un f. al unui sunet, acest sunet își schimbă caracteristica timbrală, nemaiputându-i-se recunoaște originea instrumentală (vocală). Aceste sunete ale f. amputați sunt folosite în muzica electronică*.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink