fonogramic, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ici, ~ice / E: fonogramă + -ic] 1-2 Care ține de fonogramă (1-2). 3-4 Privitor la fonogramă (1-2). 5-6 Constituit din fonograme (1-2).

FONOGRAMIC, -Ă adj. Referitor la fonogramă. [< fr. phonogrammique].

fonogramic (desp. -no-gra-) adj. m., pl. fonogramici; f. fonogramică, pl. fonogramice

fonogramic (-no-gra-) adj. m., pl. fonogramici; f. fonogramică, pl. fonogramice

fonogramic adj. m. (sil. -gra-), pl. fonogramici; f. sg. fonogramică, pl. fonogramice

arhivă fonogramică, totalitatea documentelor de muzică și literatură populară înregistrate pe cilindri de fonograf* și sistematizate după diferite metode. Prima a. a fost înființată la Viena (1899), urmând cea de la Berlin (1902), cea din Canada (1919) etc. La București, ca urmare a memoriilor și propunerilor repetate ale lui D.G. Kiriac, ia ființă, în 1927 a. Ministerului cultelor și artelor, condusă de G. Breazul, iar în 1928, a. de folklore a Societății compozitorilor români, condusă și organizată de C. Brăiloiu; aceasta din urmă era considerată, în 1943, cea mai bogată a. în documente etnice muzicale din Europa (30.000 melodii înregistrate și un considerabil număr de informații auxiliare – inclusiv iconografia – referitoare la genuri, artiști populari, obiceuiri etc.). În 1949, cele două a. sunt unificate în Institutul de folclor din București, cu o filială la Cluj-Napoca. V. colecție; culegere de folclor; etnomuzicologie; înregistrare; transcriere.

ARHIVĂ FONOGRAMICĂ s. f. + adj. (cf. fr. archives phonogrammiques, germ. Archiv, rus. arhiv): corpus de texte dialectale înregistrate pe teren cu mijloace mecanice (gramofon, magnetofon, casetofon) și consemnate pentru generațiile viitoare de cercetători, ca un adevărat muzeu sonor al unei limbi. Centrul de cercetări fonetice și dialectale din București posedă o bogată colecție de înregistrări, efectuate în cadrul Arhivei fonogramice a limbii române.