FOND s. n. (< fr. fond): ceea ce este esențial într-un cuvânt; conținut, sens, semnificație (componentă care realizează o unitate dialectică cu forma cuvântului). Termen folosit în sintagma abatere (greșeală) de fond, cu sensul de „abatere esențială”, „principală” (v. abatere). ◊ ~ principal de cuvinte (~ principal lexical): partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi cu numeroase derivate, expresii și locuțiuni. F. principal de cuvinte al limbii române este format, în cea mai mare parte, din cuvinte de origine latină, după care urmează ca număr cele de proveniență slavă, franceză, maghiară etc. A fost studiat în mod deosebit de acad. Al. Graur și prof. Dimitrie Macrea (v. și teoria circulației cuvintelor).