fonascus (‹ gr. φωνασϰός, de la φωνή, „voce” + ἀσϰέω, „a întrena”; lat. phonascus). În antichitate, maestrul, care învăța pe elevi cum să-și mlădieze vocea în timpul declamației* sau cântului. În ev. med., termenul desemna și „maestrul de capelă”.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink