foltan sn [At: PAMFILE, I. II, ap. DA / V: ~ă sf / Pl: ~i / E: folt + -an] (Mol) 1 Bucată de pământ sau de pădure. 2 Desiș izolat de stuf. 3 Bucată de lemn care se adaugă unei bârne vechi, pentru că aceasta din urmă este prea scurtă sau pentru a-i reda capacitatea de susținere.

FOLTAN, FOLTĂU sm. Mold. 🚜 Petec de pămînt, de verdeață, de tufe, etc. PAMF..

FOLTAN, foltane, s. n. (Regional) Bucată, petic de pămînt, de pădure etc. Dincolo de un foltan de stuf se mișcau domol două sălbătăciuni. SADOVEANU, P. M. 257. Balta își schimba numaidecît fața și o viață extraordinară pornea în jurul meu, din mîluri în ape și foltane de stuf. id. V. F. 79.

FOLTAN, foltane, s. n. (Reg.) Bucată, petic de pămînt, de pădure. – Din folt «petic» (rar întrebuințat) + suf. -an.

foltán n., pl. e (d. folt). Dun. Desiș (pîlc) izolat dintr’o stufărie saŭ dintr’o pădure: un foltan de stuf zgîlțîit de un vîrtej (VR. 1910, 9, 376), un foltan de pădure. Mică insulă de stuf (Brateș, Ant. P.). – Și foltăŭ, pl. ăĭe. Bucată mare: un foltăŭ de coajă de brad.

foltană sf vz foltan

poltan^[1] sn vz foltan

foltan, foltani, s.m. (reg.) bucată, petec, hliză (de pământ).