foitaș sn [At: POP. / P: ? / V: făi~ / Pl: ? / E: mg fojtás cf fuituialâ] (Trs) 1 (Înv) Bucată de hârtie (mai rar de pânză) cu care se astupa ermetic țeava puștilor încărcate. 2 (Pex) Capac. 3 Încărcătură a armelor de tip vechi.

făitaș sn vz foitaș

foitaș (-șuri), s. n. – Vergea de armă de foc. – Var. făitaș. Mag. foitas (Cihac, II, 501; DAR). – Der. fuitui (var. fultui), vb. (a umple cu cîlți), cf. mag. fojtani; fuituială (var. fultuială, hultuială), s. f. (cîlți; vergea); fuituitor, s. n. (Trans., băț cu care se bat cîlții), ale cărui var. indică o încrucișare cu foltic, folticos, ca și fultuc, s. n. (perniță; parazit la lînei). După opinia greșită a lui Philippide, Principii, 90, aceste cuvinte pleacă de la lat. fulcio.

foitaș, foitașe, s.n. (reg., înv.) bucată de hârtie (sau de zdreanță) cu care se astupau țevile puștilor vechi; încărcătura unei astfel de puști.

foitáș, foitașuri, (făitaș), s.n. (reg.; min.) Material, de obicei lut, cu care se umple găurile, după ce s-a așezat în el explozibilul. – Din magh. fojtás „înecare; astupare” (DA după DER; MDA).

foitaș, foitașuri, (făitaș), s.n. – (reg.; min.) Material, de obicei lut, cu care se umple găurile, după ce s-a așezat în el explozibilul (Gh. Pop, 1971: 98). – Din magh. fojtás „înecare; astupare” (Cihac, DA cf. DER; MDA).

foitaș, -uri, (făitaș), s.n. – (min.) Material, de obicei lut, cu care se umple găurile, după ce s-a așezat în el explozibilul (Gh. Pop 1971: 98). – Magh. fojtás „înecare; astupare” (Cihac, DA cf. DER).

făitaș, s.n. – v. foitaș.