flușturat², ~ă a [At: SLAVICI, ap. TDRG / V: fliu~ / Pl: ~ați, ~e / E: fluștura] 1 Răspândit în dezordine. 2 Flușturatic.

flușturat¹ sns [At: MDA ms / E: fluștura] (Rar) 1-4 Flușturare (1-4).

FLUȘTURAT adj. 1 p. FLUȘTURA ¶ 2 Flușturatec.

FLUȘTURA, fluștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec.

fliuștura v vz fluștura

fliușturat, ~ă a vz flușturat

fluciura v vz fluștura corectat(ă)

fluștiura v vz fluștura

fluștura [At: SANDU-ALDEA, A. M. 220 / V: fliu~, ~tiu~, ~uciu~ / Pzi: fluștur / E: nct] 1-2 vi A flutura (4-5). 3 vt A flutura (9). 4 vi A fluiera printre dinți Si: a șuiera.

flutura [At: BIBLIA (1688) ap. TDRG/ Pzi: flutur, (iuz) ~rez / E: fluture] 1 vi (D. insecte, păsări etc.) A bate din aripi Si: a fâlfâi (1). 2 vi (Pex) A zbura. 3 vi (D. steaguri, haine, plete etc.) A se legăna în vânt Si: a fâlfâi (2). 4 vi (Reg; d. oameni; cu determinările „din cap”) A scutura capul. 5 vi (Reg; d. vite; cu determinările „din coarne”) A da din coarne. 6 vr (Înv; nob) A-și pierde mințile după ceva. 7 smi (Îc) ~ră-vânt Om neserios, nestatornic Si: fluieră-vânt, derbedeu, vagabond. 8 vt A agita în aer un obiect, făcându-l să fâlfâie. 9 vt A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. Si: a fluștura (3). 10 vi (D. zâmbet, surâs) A se schița.

FLUȘTURA (pl. -tur) vb. intr. 1 A mișca încoace și încolo din cap, în spec. din coarne (vorb. de vite): vorbi mai departe moșneagul, flușturînd din cap LUNG.; să nu te împungă bou ăsta rușetu, că cîteodată cam fluștură din coarne JIP. ¶ 2 A mișca repede și în chip amenințător o sabie, un băț, un biciu, etc., în așa fel încît să producă ca o șuerătură prin aer ¶ 3 A fluiera printre dinți, a șuiera ¶ 4 A răsfira, a flutura.

FLUȘTURA, fluștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.

FLUȘTIURA vb. I v. fluștura.

FLUȘTURA, fluștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). Săbioara mi-o trăgea, De trei ori c-o fluștura Și da capu ca să-i ia. ȘEZ. VII 60. – Variantă: fluștiura (PĂSCULESCU, L. P. 219) vb. I.

flușturà v. V. fluturà.

fluturà v. 1. a agita încoace și încolo (capul, sabia, coada); 2. a se mișca în voia vântului, a fălfăi: lasă vălul ei a flutura BOL. [Onomatopee ce exprimă suflarea vântului sau aripilor (cf. fluture): limba germană posedă întreaga serie alternantă: flattern, flittern, flottern; varianta fluștura e o amplificare a aceluiaș radical imitativ].

flútur, a -á v. intr. (lat. fluctulare [Lbk]. Cp. cu germ. flattern, maĭ vechĭ flutteren și flotern, precum și cu fîlfîĭ, fluid și flux. V. fluture). Fîlfîĭ, mă mișc în vînt (vorbind de aripĭ, steagurĭ ș. a.). V. tr. Fac să fîlfîĭe (aripile, pînza): a flutura o basma la plecarea trenuluĭ (impropriŭ despre arme: a flutura o sabie, a o agita). Rar (după fluĭer). Fluĭer. – Și flúștur și flĭúștur.

fluștura (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. fluștur, 3 fluștură; conj. prez. 1 sg. să fluștur, 3 să flușture

fluștura (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 fluștură

fluștura vb., ind. prez. 1 sg. fluștur, 3 sg. și pl. fluștură

fluștur.