FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLUORESCÉNȚĂ ~e f. fiz. Însușire a unor substanțe de a emite lumină sub acțiunea unor surse exterioare de energie (radiații luminoase, ultraviolete etc.). [Sil. flu-o-] /<fr. fluorescence
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLUORESCÉNȚĂ s.f. Transformarea luminii în radiații luminoase sau ultraviolete sub influența anumitor substanțe. [Pron. flu-o-res-cen-. / < fr. fluorescence].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLUORESCÉNȚĂ s. f. proprietate a unor substanțe de a emite lumină sub influența unor radiații electromagnetice. (< fr. fluorescence)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fluorescénță s. f. (sil. flu-o-), g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*fluorescénță f., pl. e (d. fluorescent). Fiz. Lumina pe care o aŭ unele corpurĭ, ca sticla de uraniŭ orĭ soluțiunea sulfatuluĭ de chinină, cînd trec pin [!] ele razele violete saŭ ultraviolete ale spectruluĭ solar.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLUORESCÉNȚĂ (‹ fr.) s. f. Proprietate a unor substanțe, numite flurescente, de a emite lumină un timp foarte scurt (până la 10-9 s) când sunt iradiate cu radiații de o anumită lungime de undă (radiații ultraviolete, radiații X etc.). Pe f. unor substanțe (sulfat de chinină, fluoresceină) se bazează unele teste clinice (fluoroscopia și fluorometria).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink