FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

COCOȘ, Mold. CUCOȘ sm. 1 🐦 Bărbătușul găinii (Gallus domesticus) (🖼 1348): începu să cînte ca cocoșul ca să vestească că se apropie ziua (ODOB.); la cîntatul ~ilor, timpul nopții cînd cîntă cocoșii; basmul cu ~ul roșu, poveste pentru copii mici în care e vorba de un cocoș, mîncat de o vulpe, care la rîndu-i e mîncată de un ogar, etc., și în care toate peripețiile se înșiră, repetîndu-se povestea de la început; F: în această casă cîntă găina, nu ~ul, în casa aceasta poruncește femeia, iar bărbatul se supune voinței ei ¶ 2 🐦 COCOȘ-DE-PĂDURE sau COCOȘ-DE-CÎMP, pasăre de mărimea unui cocoș, cu capul și spinarea de coloare albastră, cu ciocul negru, care trăește prin munți (Tetrao tetrix) (🖼 1349) ¶ 3 🐦 COCOȘ-DE-MUNTE, COCOȘ-DE-SIHLĂ, COCOȘ-SĂLBATIC = GOTCAN ¶ 4 🐦 COADA-COCOȘULUI 👉 COADĂ; – CREASTA-COCOȘULUI 👉 CREASTĂ; – IARBA-COCOȘULUI = COCOȘEI-DE-CÎMP; – PICIORUL-COCOȘULUI¹ = FLOARE-BROȘTEASCĂ; PICIORUL-COCOȘULUI² = GĂLBENELE 1; - PICIORUL-COCOȘULUI³ = GĂLBENELE-DE-MUNTE; PICIORUL-COCOȘULUI⁴ = FLOARE-DE-LEAC²; – STRUNA-COCOȘULUI, mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori albe (Cerastium triviale) (🖼 1351) ¶ 5 ⚔️ Ciocănel de fier la o armă de foc, în care e înțepenită cremenea și care produce exploziunea capsei (🖼 1350): îi căzu pușca de pe umeri, ~ul se lovi de scară (și) umplutura se descărcă cu sgomot (NEGR.) ¶ 6 Cocoșel de hîrtie ¶ 7 pl. Mold. Trans. Băn. Floricele de porumb [vsl. kokošĭ „găină”].

floare-de-leac (plantă) s. f., g.-d. art. florii-de-leac; pl. flori-de-leac

!floare-de-leac (plantă) s. f., g.-d. art. florii-de-leac; pl. flori-de-leac

floare-de-leac s. f., g.-d. art. florii-de-leac

FLOARE-DE-LEAC s. v. gălbenea, piciorul-cocoșului.

floare-de-leac s. v. GĂLBENEA. PICIORUL-COCOȘULUI.