fleică sf [At: PANN, P. V. II, 13/2 / V: (reg; sst) ~echi sn / Pl: ~ici / E: ger Flecken] 1 Bucată subțire de carne (de pe pântecele bovinelor), care se consumă de obicei friptă la grătar. 2 (Fig; fam; dep) Sâni lăsați.

FLEICĂ (pl. -ci) sf. 🍽 Bucată de carne subțire, de la pîntecele boului, care se frige de obiceiu la grătar: fleicile fripte de dînsul puteai să le pui pe masa lui Vodă SLV. [germ. Flecken].

FLEICĂ, fleici, s. f. Bucată de carne de pe pîntecele bovinelor, din care se face, de obicei, friptură la grătar. Ai să simți mirosul... de cîrnați și de fleici. CARAGIALE, O. VII 300. Bagă fleici prin foi de rînd Și-i dă ursului să-mbuce. PANN, P. V. II 13.

FLEICĂ ~ci f. 1) Carne de vită tăiată de pe burtă. 2) Fel de mâncare pregătită din astfel de carne. [Sil. flei-că] /<germ. Flecken

fleică f. felie de carne dintre coaste și șold, friptă la grătar. [V. fleac].

fléĭcă f., pl. ĭ (imit. rudă cu fleac). Munt. Partea cărniĭ de vacă de la pîntece. Friptură din asemenea carne. V. vrăbioară.

flechi sn vz fleică

fleică (desp. flei-) s. f., g.-d. art. fleicii; pl. fleici

fleică (flei-) s. f., g.-d. art. fleicii; pl. fleici

fleică s.f. (sil. flei-), g.-d. art. fleicii; pl. fleici

fleică (fleici), s. f. – Bucată de carne pentru grătar. Germ. (săs.) Fleckén (DAR).