| fleac substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | fleac | fleacul |
| plural | fleacuri | fleacurile | |
| genitiv-dativ | singular | fleac | fleacului |
| plural | fleacuri | fleacurilor | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
FLEAC1, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. – Et. nec. Cf. flec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLEAC2 s. n. v. flec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLEAC ~uri n. 1) Lucru sau fapt lipsit de importanță; nimic; mărunțiș; bagatelă. 2) la pl. Vorbe lipsite de importanță; vorbe goale; baliverne; palavre; brașoave. /<germ. Fleck
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLEAC s. 1. bagatelă, nimic, (fam.) moft, (fig.) jucărie. (E un ~ să fac asta.) 2. v. mărunțiș. 3. v. palavră.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fleac s. n., pl. fleácuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fleac (ea dift.) n., pl. urĭ (rudă cu rut. flĕak, lucru moale. Cp. și cu vgr. phlýax, farsă, și lat. flaccus, cu urechĭ blegĭ. V. și bleg, fleașcă). Lucru ușor saŭ de nimic: această greutate e un fleac pentru el. Fig. Om de nimic, om neserios. Pl. Prostiĭ, stupiditățĭ: fleacuri!
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLEAC acaret, căcat, căcățel, flintic, goangă, lucernă, mare brânză, multe și mărunte, nimica toată, plătică, sacs.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fleac, fleacuri s. n. (er.) spațiul dintre anus și vulvă la femei.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink