FLAMÍN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie 3 zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLAMÍN s.n. Nume dat în Roma antică preotului consacrat cultului unui zeu. [< fr. flamine, cf. lat. flamen].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLAMÍN s. m. (la romani) preot care executa sacrificiile și conducea cultul divinităților principale. (< fr. flamine, lat. flamen)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
flamín s. m., pl. flamíni
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*flámin m. (lat. flámen, fláminis). Preut [!] roman numit de marele pontifice p. serviciu unuĭ zeŭ anumit. Flaminiĭ eraŭ majorĭ și minorĭ, ĭar cel maĭ mare între eĭ se numea flamen dialis (flaminu luĭ Joe).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLAMÉN sau FLAMÍN (‹ lat.) s. m. (În vechea Romă) Preot consacrat cultului particular al unei divinități. Erau trei f. superiori, aleși dintre patricieni și consacrați marii triade capitoline (Jupiter, Marte, Quirinus) și 12 f. inferiori, aleși dintre plebei și consacrați altor divinități.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink