fisic, ~ă a, sf vz fizic

FISIC, -Ă adj. v. fizic.

FIZIC, -Ă, fizici, -ce, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor, care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. ♦ Care aparține simțurilor. Plăceri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constituție naturală a unei persoane. 3. Adj. Care aparține materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 4. S. f. Știință fundamentală din ciclul științelor naturii care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transformările reciproce ale acestor forme de mișcare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. 5. Adj. Care aparține fizicii (4), privitor la fizică. – Din fr. physique.

fâșâc sn vz fișic

fâșic sn vz fișic

fișic sn [At: AMIRAS, ap. LET.² III, 166/14 / V: fâș~, fâșâc / Pl: ~uri / E: tc fișek] 1 (Înv) Cartuș (1). 2 (Înv) Rachetă. 3 (Înv) Foc de artificii. 4 Teanc de monede metalice așezate una peste alta și înfășurate în hârtie sub forma unui cilindru. 5 (Iuz) Cornet de hârtie pentru bomboane, alune etc.

fizic, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 41 / V: fisic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr physique] 1 a Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor. 2 a Care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. 3 a Care aparține simțurilor. 4 sn Aspectul exterior al unei persoane. 5 sn Constituție naturală a unei persoane. 6 a Care aparține materiei. 7 a Privitor la materie Si: (iuz) fizical. 8 a Concret. 9 a (Îs) Geografie ~ă Ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 10 sf Știință fundamentală din ciclul științelor naturii, care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transfomările reciproce ale acestor forme de mișcare. 11 sf Manual care cuprinde elementele fundamentale ale fizicii (10). 12 sf (Îs) ~ă atomică Parte a fizicii (10) care studiază proprietățile fizice ale atomilor. 13 sf (s) ~ă nucleară Ramură a fizicii (10) care studiază proprietățile nucleului atomic. 14 a Care aparține fizicii (10). 15 a Privitor la fizică (10).

FIZIC, -Ă, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor, care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. ♦ Care aparține simțurilor. Plăceri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constituție naturală a unei persoane. 3. Adj. Care aparține materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 4. S. f. Știință fundamentală din ciclul științelor naturii care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transformările reciproce ale acestor forme de mișcare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. 5. Adj. Care aparține fizicii (4), privitor la fizică. – Din fr. physique.

FIȘIC, fișicuri, s. n. 1. Sul de monede metalice așezate una peste alta și înfășurate în hîrtie. Te-ai gîndit bine în cîți ani de muncă... aduni un fișic de arginți? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 97. Se ridică încet de pe scaun, dă poala mantalei la o parte și scoate dintr-un buzunar de la spate un săculeț de pînză în care avea numai fișicuri de napoleoni. VLAHUȚĂ, O. A. II 261. Vodă i-a pus două fișicuri de napoleoni în mînă. CREANGĂ, A. 160. 2. Coșuleț de hîrtie, în formă de con, pentru bomboane, alune etc. Vine cu fișicul de cofeturi. CARAGIALE, O. III 17. – Variantă: fîșic (SEVASTOS, N. 83, ALECSANDRI, T. I 1359) s. n.

FIZIC, -Ă, fizici, -e, adj. 1. (În opoziție cu psihic) Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor. Muncă fizică. Exerciții fizice. ▭ Nici un efort nu e prea mare pentru a asigura cele mai bune condiții de dezvoltare fizică și intelectuală copiilor oamenilor muncii, viitoarelor generații de constructori ai socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2855. ◊ Cultură fizică v. cultură. ♦ (Substantivat) Aspectul exterior al unei persoane. Fizicul lui sufere într-atît, încît pare că e un bătrîn trecut. NEGRUZZI, S. I 41. 2. Care se referă la materie, material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei avînd ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic ca o condiție permanentă și necesară care influențează dezvoltarea societății (și nu ca factor determinant). 3. Care se referă la metodele fizicii, la lumea fenomenelor cu care se ocupă fizica. Experiențe fizice. ▭ Viitorul este în lumea fizică, în aburi și mașini. BOLINTINEANU, O. 258. ◊ Cabinet fizic = încăpere de studiu înzestrată cu aparatele necesare efectuării experiențelor fizice.

FÎȘIC s. n. v. fișic.

FIZIC, -Ă adj. 1. Referitor la corpul omului și la activitatea musculară. 2. Referitor la materie, material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei care studiază natura suprafeței terestre și a mediului geografic. 3. Referitor la metodele fizicii, la fenomenele pe care le studiază fizica. // s.n. Înfățișare, aspect exterior al (corpului) unei persoane. [Var. fisic, -ă adj. / < fr. physique, lat. physicus, gr. physikos].

FIZIC, -Ă I. adj. 1. referitor la corpul omului și la activitatea musculară. 2. referitor la materie, material, concret. 3. referitor la fizică, la fenomenele pe care le studiază. II. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om. III. s. f. știință care studiază structura și proprietățile materiei, cu formele mișcării ei și cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ♦ ~ atomică = parte a fizicii care studiază proprietățile fizice ale atomilor; ~ nucleară = ramură a fizicii care studiază proprietățile nucleului atomic. (< fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

FIȘIC ~uri n. 1) Sul de hârtie în care este învelită o cantitate anumită de monede. 2) Pachet de hârtie (în formă de con); cornet. /<turc. fișek

FIZIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de corpul ființelor vii și de activitatea musculară; propriu corpului ființelor vii și activității musculare. Forță ~că. Dezvoltare ~că. 2) Care ține de materie; propriu materiei. ◊ Geografie ~că ramură a geografiei care se ocupă cu studiul naturii suprafeței terestre și mediului geografic. 3) Care ține de fizică; propriu fizicii. /<fr. physique, lat. physicus

fișic n. sul de bani: numai un fișic? glumești? mai adă unul AL. [Vechiu-rom. fișic, cartușă, rachetă = turc. FIȘEK].

fizic a. 1. care se rapoartă la legile naturei: științe fizice; 2. care există materialicește: lume fizică; 3. care se sprijină pe observațiunea simțurilor: certitudine fizică. ║ n. fizionomie, temperament: un fizic plăcut.

fișíc n., pl. urĭ (turc. fišenk, pop. fišek, cartuș; ngr. fiséngi, fiséki, alb. füšek, bg. sîrb. fišek, ung. fisek, cartuș). Sul de banĭ așezațĭ în formă de cilindru și învelițĭ în hîrtie. – În Mold. fîșic, pop. fîșîc.

*fízic, -ă adj. (vgr. physikós, d. phýsis, natură). Natural, material: lumea fizică. Bazat pe observațiunea simțurilor: certitudine fizică. Relativ la legile naturiĭ și la proprietățile care nu schimbă natura corpurilor: științele fizice. Subst. Persoană care se ocupă de fizică, fizician. S. f. Știința care se ocupă de proprietățile corpurilor și de acțiunea pe care o exercită unele asupra altora fără să-șĭ schimbe natura: Arhimede e unu din creatoriĭ fiziciĭ. Carte care cuprinde această știință. S. n. Fiziognomie, exterior al uneĭ persoane: a avea un fizic plăcut. Adv. În mod fizic.

fîșíc, V. fișic.

fișic s. n., pl. fișicuri

fizic¹ adj. m., pl. fizici; f. fizică, pl. fizice

fișic s. n., pl. fișicuri

fizic¹ adj. m., pl. fizici; f. fizică, pl. fizice

fișic s. n., pl. fișicuri

fizic adj. m., pl. fizici; f. sg. fizică, pl. fizice

fișic, pl. fișicuri

fișic, -ce.

FIȘIC s. v. cartuș, glonț.

FIȘIC s. v. cornet.

FIZIC adj., s. 1. adj. v. corporal. 2. adj. v. sexual. 3. adj. v. trupesc. 4. adj. pământesc, trupesc. (O iubire fizică.) 5. s. v. conformație. 6. adj. v. concret. 7. adj. v. mecanic. 8. adj. manual, (înv.) mecanicesc. (Muncă fizică.)

fișic s. v. CARTUȘ. GLONȚ.

FIȘIC s. cornet, (Transilv.) toc. (Un ~ de bomboane.)

FIZIC adj., s. 1. adj. corporal, trupesc. (Sub aspect ~.) 2. adj. erotic, fiziologic, intim, sexual, trupesc. (Relații ~ între un bărbat și o femeie.) 3. adj. carnal, trupesc, (înv. fig.) spurcat. (Plăceri ~.) 4. adj. pămîntesc, trupesc. (O iubire ~.) 5. s. conformație, constituție, factură, natură, structură, (înv.) temperament. (De un ~ delicat sau robust.) 6. adj. concret, material, palpabil, perceptibil, pipăibil, sesizabil, (rar) pipăit, tangibil, (înv.) pipăicios, pipăitor, pusăitor. (Realitatea ~; un lucru ~.) 7. adj. mecanic. (Acțiunea ~ a vîntului.) 8. adj. manual, (înv.) mecanicesc. (Muncă ~.)

fișic (fișicuri), s. n. – 1. (Înv.) Cartuș. – 2. (Înv.) Rachetă, artificii. – 3. Teanc de monede înfășurate în pînză sau hîrtie. – 4. Cornet. – Mr. fuseche, megl. fișec. Tc. fișek (Șeineanu, II, 172; Meyer 111; Lokotsch 601), cf. ngr. φυσέϰι, alb. füšek, bg., sb. fišek. Fișag, s. n. (Trans., sul), din mag. fisek, provine din aceeași sursă.

fișic, fișicuri s. n. (er.) penis.