3 intrări

35 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FINIT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de prelucrare. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.

finit, ~ă [At: MAIORESCU, D. IV, 533 / Pl: ~iți, ~e / E: fini cf fr fini, it finito] 1 a Care are existență limitată Si: determinat, limitat, mărginit. 2 a (Iuz) Terminat. 3 a (D. produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi dat în folosință. 4 sn Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 5 sn (Iuz) Sfârșit. 6 (Iuz) Scop.

FINIT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi întrebuințat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.

FINIT2, -Ă, finiți, -te, adj. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime pentru a putea fi întrebuințat în scopul pentru care a fost prelucrat; terminat. Și-au luat angajamentul... să livreze sute de mii de kilograme de fire cardate, sute de mii de metri de țesături de lînă crudă și finită. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 1/5.

FINIT1, -Ă, finiți, -te, adj. (În opoziție cu infinit) Care nu depășește valori oricît de mari. Un poligon are un număr finit de vîrfuri.Infinitul este o contradicție și e plin de contradicții. O contradicție este chiar faptul că un infinit este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri finite. ENGELS, A. 61.

FINIT, -Ă adj. 1. Care nu depășește valori oricît de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existență limitată și se pot transforma unele în altele. [Cf. fr. fini, lat. finitus].

FINIT, -Ă I. adj. 1. care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. ♦ (mat.) număr ~ = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor și proceselor în spațiu și în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)

FINIT2 ~tă (~ți, ~te) 1) (mai ales în opoziție cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operațiilor de prelucrare. /v. a fini

FINIT1 n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini

finit n. sfârșit: așteptând tristul lui finit BOL.

*finít n., pl. urĭ (d. finesc, ca sfîrșit, d. sfîrșesc). Rar. Sfîrșit, fine.

FINI, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.

FINI, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.

fini vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 110 / Pzi: ~nesc / E: fr finir, lat finire] (Frî) 1-2 A (se) termina.

finiț sm [At: DOINE, 175 / Pl: nct / E: fin2 + -iț] 1-3 (Șhp) Finișor (1-3).

FINI, finesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism învechit) A sfîrși, a isprăvi, a termina. După ce fini gimnaziul, se trase cu bătrîna sa mamă în Tatarași. NEGRUZZI, S. I 110.

FINI vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfîrși. / < fr. finir, it. finire].

FINI vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârși. (< fr. finir, lat. finire)

A FINI ~esc tranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârși; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire

*finésc v. tr. (lat. finire). Rar. Termin, sfîrșesc, isprăvesc. V. intr. Ajung la un termin: acest copil va fini răŭ. Mor: așa a finit acest eroŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

finit1 adj. m., pl. finiți; f. fini, pl. finite

!finit1 adj. m., pl. finiți; f. finită, pl. finite

fini (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finesc, 3 sg. finește, imperf. 1 fineam, conj. prez. 1 sg. să finesc, 3 să finească

fini (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finesc

fini vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finesc

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FINIT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)

FINIT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)

FINI vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârși, termina.

fini vb. v. FINALIZA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. SFÎRȘI. TERMINA.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

finit s.n. (înv.) sfârșit.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FINI, Leonor (Eleonora) (1918-1996), pictoriță italiană. Compoziții suprarealiste cu făpturi informe, hibride, halucinante, amintind tragismul și regresia vieții („Memorie geologică”, „Pământul roșu”). Scenografie și costume pentru pentru spectacole de teatru.

Intrare: finit
finit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • finit
  • finitul
  • finitu‑
  • fini
  • finita
plural
  • finiți
  • finiții
  • finite
  • finitele
genitiv-dativ singular
  • finit
  • finitului
  • finite
  • finitei
plural
  • finiți
  • finiților
  • finite
  • finitelor
vocativ singular
plural
Intrare: fini
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fini
  • finire
  • finit
  • finitu‑
  • finind
  • finindu‑
singular plural
  • finește
  • finiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • finesc
(să)
  • finesc
  • fineam
  • finii
  • finisem
a II-a (tu)
  • finești
(să)
  • finești
  • fineai
  • finiși
  • finiseși
a III-a (el, ea)
  • finește
(să)
  • finească
  • finea
  • fini
  • finise
plural I (noi)
  • finim
(să)
  • finim
  • fineam
  • finirăm
  • finiserăm
  • finisem
a II-a (voi)
  • finiți
(să)
  • finiți
  • fineați
  • finirăți
  • finiserăți
  • finiseți
a III-a (ei, ele)
  • finesc
(să)
  • finească
  • fineau
  • fini
  • finiseră
Intrare: finiț
finiț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

finit, finiadjectiv

  • 1. Care are o existență limitată. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Un poligon are un număr finit de vârfuri. DLRLC
    • format_quote Infinitul este o contradicție și e plin de contradicții. O contradicție este chiar faptul că un infinit este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri finite. ENGELS, A. 61. DLRLC
    • 1.1. matematică Număr finit = fiecare dintre numerele reale. MDN '00
    • 1.2. (și) substantivat neutru Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. DEX '09 DN
  • 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de prelucrare. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: terminat
    • format_quote Și-au luat angajamentul... să livreze sute de mii de kilograme de fire cardate, sute de mii de metri de țesături de lînă crudă și finită. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 1/5. DLRLC
etimologie:

fini, finescverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.