Din totalul de 28 sunt afișate 20 definiții pentru fini, finit   conjugări / declinări

FINÍT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de prelucrare. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi întrebuințat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdang | Semnalează o greșeală | Permalink

!finít1 adj. m., pl. finíți; f. finítă, pl. finíte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

finít2 s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Finit ≠ infinit
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍT1 n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍT2 ~tă (~ți, ~te) 1) (mai ales în opoziție cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operațiilor de prelucrare. /v. a fini
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍT, -Ă adj. 1. Care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existență limitată și se pot transforma unele în altele. [Cf. fr. fini, lat. finitus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍT, -Ă I. adj. 1. care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. ♦ (mat.) număr ~ = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor și proceselor în spațiu și în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍT1, -Ă, finiți, -te, adj. (În opoziție cu infinit) Care nu depășește valori oricît de mari. Un poligon are un număr finit de vîrfuri.Infinitul este o contradicție și e plin de contradicții. O contradicție este chiar faptul că un infinit este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri finite. ENGELS, A. 61.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍT2, -Ă, finiți, -te, adj. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime pentru a putea fi întrebuințat în scopul pentru care a fost prelucrat; terminat. Și-au luat angaja­mentul... să livreze sute de mii de kilograme de fire cardate, sute de mii de metri de țesături de lînă crudă și finită. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 1/5.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

finít s. n., pl. finíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

finít s.n. (înv.) sfârșit.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

finit n. sfârșit: așteptând tristul lui finit BOL.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*finít n., pl. urĭ (d. finesc, ca sfîrșit, d. sfîrșesc). Rar. Sfîrșit, fine.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

finí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FINÍ vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârși, termina.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink