FILIAȚIE, filiații, s. f. 1. Legătură de rudenie între copii și părinți, descendență; p. gener. legătură de rudenie în linie dreaptă. 2. Fig. Legătură între lucruri, întâmplări, fenomene etc. care derivă unele din celelalte. [Pr.: -li-a-. – Var.: filiațiune s. f.] – Din fr. filiation.

filiație sf [At: ' MAIORESCU, D. IV, 78 / V: ~iune / P: ~li-a~ / Pl: ~ii / E: fr filiation] 1 Legătură de rudenie între copii și părinți Si: descendență. 2 (Pgn) Legătură de rudenie în linie dreaptă. 3 (Fig) Legătură între lucruri, întâmplări, fenomene etc. care derivă unul din celălalt.

FILIAȚIE, filiații, s. f. Legătură de rudenie între copii și părinți, descendență; p. gener. legătură de rudenie în linie dreaptă. ♦ Fig. Legătură între lucruri, întâmplări, fenomene etc. care derivă unul din celălalt. [Pr.: -li-a-. – Var.: filiațiune s. f.] – Din fr. filiation.

FILIAȚIE, filiații, s. f. Înrudire în linie scoborîtoare (de la strămoși la urmași); descendență. Importantă este prevederea [din Codul familiei] că la cererea comună a tuturor celor îndreptățiți să consimtă la înfiere, autoritatea tutelară poate încuviința înfierea cu toate efectele unei filiații firești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2858. ♦ Fig. Legătură între lucruri care derivă unul din altul. Filiația sensurilor unui cuvînt. – Pronunțat: -li-a-. – Variantă: filiațiune (pronunțat -ți-u-) (IST. R.P.R. 15) s. f.

FILIAȚIE s.f. 1. Înrudire în linie descendentă; descendență. 2. (Fig.) Legătură stabilită între fapte, între lucruri care derivă unul din altul. [Pron. -li-a-ți-e, gen. -iei, var. filiațiune s.f. / cf. fr. filiation, lat. filiatio].

FILIAȚIE s. f. 1. înrudire în linie descendentă; descendență. 2. (fig.) înlănțuire între lucruri, fenomene, idei etc. (< fr. filiation, lat. filiatio)

FILIAȚIE ~i f. 1) Legătură de rudenie în linie dreaptă între generații. 2) fig. Succesiune logică. ~ de idei. [Art. filiația; G.-D. filiației; Sil. -ți-e] /<fr. filiation, lat. filiatio, ~onis

filiațiune sf vz filiație

FILIAȚIUNE s.f. v. filiație.

filiați(un)e f. descendență din tată în fiu; 2. fig. șir natural și regulat: filiațiune de idei.

*filiațiúne f. (lat. filiátio, -ónis). Descendență din tată în fiŭ. Fig. Șir, urmare, legătură: filiațiunea ideilor. – Și -áție.

filiație (desp. -li-a-ți-e) s. f., art. filiația (desp. -ți-a), g.-d. art. filiației; pl. filiații, art. filiațiile (desp. -ți-i-)

filiație (-li-a-ți-e) s. f., art. filiația (-ți-a), g.-d. art. filiației; pl. filiații, art. filiațiile (-ți-i-)

filiație s. f. (sil. -li-a-ți-e), art. filiația (sil. -ți-a), g.-d. art. filiației; pl. filiații, art. filiațiile (sil. -ți-i-)

filiație

FILIAȚIE s. v. descendență.

FILIAȚIE s. descendență, linie, succesiune. (În ~ bărbătească.)