figurație sf [At: F. N. 50 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr figuration, lat figuratio] 1 (Înv) Aspectul unui grup de obiecte așezate într-un anumit fel. 2 (Înv; îs) ~ de stele Constelație. 3 Ansamblul figuranților (1) (într-o reprezentație, într-un film etc.). 4 (Îe) A face ~ A avea rol de figurant. 5 Reprezentare figurativă (2). 6 (Îs) Noua ~ Mișcare artistică din anii '60 ai sec. XX, care a operat o întoarcere spre arta figurativă (2). 7 (Îs) ~ liberă Mișcare artistică a anilor '80 din sec. XX care s-a inspirat din benzile desenate pentru a realiza picturi de dimensiuni mari într-un stil simplu și colorat. 8 (Muz) Folosire a unor note străine de armonia inițială a unei piese.

FIGURAȚIE, figurații, s. f. Ansamblul figuranților (într-o piesă de teatru, într-un film etc.). Pentru montarea unei asemenea piese era nevoie de o figurație numeroasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 11/3. ◊ A face figurație = a avea rol de figurant (într-o piesă de teatru, într-un film etc.).

FIGURAȚIE s.f. 1. Totalitatea figuranților (dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc.). 2. Folosirea unor note străine de armonia inițială a unei piese muzicale. [Gen. -iei, var. figurațiune s.f. / cf. fr. figuration, it. figurazione, lat. figuratio].

FIGURAȚIE s. f. 1. ansamblul figuranților (dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc.). ♦ a face ~ = a avea un rol de figurant. 2. (muz.) grup de note cu o anume constantă ritmică, la acompanierea unei linii melodice. (< fr. figuration, lat. figuratio)

FIGURAȚIE ~i f. 1) Totalitate a figuranților care participă la un spectacol. 2) Parte a unui spectacol, jucată de figuranți. ◊ A face ~ a) a juca rolul de figurant; b) a fi figurant. 3) Complicare a facturii unei compoziții muzicale prin sunete ce însoțesc linia melodică, reliefând-o. [Art. figurația; G.-D. figurației; Sil. -ți-e] /<fr. figuration, lat. figuratio, ~onis

figurațiune sf vz figurație

FIGURAȚIUNE s.f. v. figurație.

*figurațiúne f. (lat. figurátio, -ónis). Acțiunea de a figura. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

figurație (desp. -ți-e) s. f., art. figurația (desp. -ți-a), g.-d. art. figurației; pl. figurații, art. figurațiile (desp. -ți-i-)

figurație (-ți-e) s. f., art. figurația (-ți-a), g.-d. art. figurației; pl. figurații, art. figurațiile (-ți-i-)

figurație s. f. (sil. -ți-e), art. figurația (sil. -ți-a), g.-d. art. figurației; pl. figurații, art. figurațiile (sil. -ți-i-)

figurație

figurație (fr. figuration, germ. Figurierung, it. figurazione), rezultatul juxtapunerii (prin repetare sau secvențare; v. progresie) unei, eventual a mai multor, figuri (1) în cadrul discursului melodic propriu barocului* și clasicismului.