férbere (est) și fĭé- (vest) f. Acțiunea de a ferbe. Fig. Agitațiune: lumea e în ferbere.

ferber sn [At: GHICA, ap. CADE / Pl: ~e / E: ger Färbel] (Înv; neprec) Numele unui joc de cărți.

fierbere sf [At: MINEIUL (1776), 183 2/2 / Pl: ~ri / E: fierbe] 1 Transformare a unui corp din stare lichidă în stare gazoasă, în toată masa lichidului. 2 Supunere a unui obiect la acțiunea unui lichid care fierbe (1). 3 (Reg) Fumegare a gunoiului. 4 (Spc) Dezinfectare a rufelor prin fierbere (2). 5 (Îvp) Gătire a alimentelor prin fierbere (2). 6 Fermentație. 7 (Spc) Alipire prin lovituri de ciocan a două bucăți de fier înroșite în foc. 8 (Fig) Necăjire a cuiva. 9 (Fig) Chinuire a cuiva. 10 (Fig) Stare de agitație. 11 (Fig) Stare de neliniște puternică, de așteptare încordată.

FERBER (pl. -ere) sn. ♠️ Numele unui joc de cărți: apoi nu-ți mai trebue mănuși, birjă, mai o înghețată seara, un ~? I. -GH. [germ. Färbel].

FIERBERE sf. 1 Faptul de a fierbe ¶ 2 Fig. Agitație, mișcare încoace și încolo; turburare, sbucium: pe tot brîul cheiului e îmbulzeală, ~, amestec de limbi VLAH. ¶ 3 Fermentație.

FIERBERE, fierberi, s. f. Acțiunea de a fierbe. Trecerea unui lichid în stare de vapori prin clocotire în toată masa lui. Fierberea apei. ◊ Punct de fierbere = temperatura la care tensiunea vaporilor unui lichid egalează presiunea la care e supus lichidul, permițîndu-i să înceapă a clocoti. Punctul de fierbere al apei este la 100° Celsius. 2. Fig. Stare de agitație, de neliniște, de tulburare puternică. Se ghicește în el o fierbere interioară fără egal. CAMIL PETRESCU, T. II 174. Era o fierbere generală în tot satul. BUJOR, S. 116. Roiau, în fierbere, tinerii gălăgioși, prin sala universității. VLAHUȚĂ, O. A. 127.

FIERBERE ~i f. v. A FIERBE. ◊ Punct de ~temperatură la care presiunea vaporilor unui lichid pus la fiert devine egală cu presiunea exterioară. [Sil. fier-be-] /v. a fierbe

ferber n. un fel de joc în cărți: a juca un ferber. [Nemț. FÄRBEL].

fierbere f. 1. acțiunea de a fierbe; 2. fig. agitațiune violentă: orașul e în fierbere.

ferber (înv.) s. n., pl. ferbere

fierbere (desp. fier-) s. f., g.-d. art. fierberii; pl. fierberi

ferber (înv.) s. n., pl. ferbere

fierbere (fier-) s. f., g.-d. art. fierberii; pl. fierberi

ferber s. n., pl. ferbere

fierbere s. f. (sil. fier-), g.-d. art. fierberii; pl. fierberi

FIERBERE s. 1. (FIZ.) ebuliție. (Proces de ~.) 2. v. clocot.

FIERBERE s. 1. (FIZ.) ebuliție. (Proces de ~.) 2. clocot, clocotire, fiert, (rar) colcăială, fiertură. (~ apei puse la foc.)

FIERBERE. Subst. Fierbere, fiert, clocotire, clocot, clocotit, clocotiș (rar), colcăială, ebuliție (fiz.). Punct de fierbere. Fiertură, fierturică (dim., pop.). Vas de (pentru) fiert, cazan, oală, cratiță; etuvă; fierbător. Adj. Fiert, clocotit; clocotitor, colcotos (rar). Fierbinte. Vb. A fierbe, a clocoti, a colcăi (reg.), a colcoti, a fierbe în clocot, a da în clocot; a pune pe foc, a pune la fiert. V. căldură, foc.