felezui [At: MARIAN, SE. I, 28 / Pzi: ~esc / E: mg felezni (fölözni)] 1 vt (Reg) A curăța de gunoaie cu felezeul grâul vânturat. 2 vr (Buc; fam; d. oameni) A se ferchezui.

FELEZUI (-uesc) vb. tr. 1 🚜A mătura pleava cu felezăul: Cu cozile felezuiau, Cu nările vînt făceau MAR. ¶ 2 pr. ext. A da din coadă [ung. felezni].

felezuì v. 1. a mătura cu felezăul; 2. a agita coada (vorbind de cal sau iapă).

felezuĭésc v. tr. (ung. fölözni). Nord. Mătur aria saŭ altă suprafață mare.

felezui, felezuiesc, vb. IV (reg.) 1. a curăți locul de rămășitele grâului vânturat cu felezeul (v.); a primiti. 2. (refl.; despre oameni, fam.) a se găti frumos, a se dichisi, a se ferchezui. 3. (despre cai) a agita coada.