fel sn [At: PALIA, ap. IORGA, L. R. 98 / V: (Mol) feliu / S și: (înv) feali(u) / E: mg féle] 1 Fire (8). 2 Particularitate. 3 Specie. 4 (Îe) De ~ul meu (al tău, al său etc.) Ca temperament. 5 (Îae) Din punctul de vedere al originii. 6 (Îae) De profesie. 7 (Îvp; îlav) de ~ul ~ului Deloc. 8 (Îla) ~ de ~ sau de tot ~ul Variat. 9 (Grm; înv) Gen. 10 Neam. 11 (Trs; înv) Datină. 12 Sortiment de mâncare sau băutură. 13 (Înv; după pronume demonstrativ) Lucru. 14 (Mol; îe) A-și face ~ul A-și face cheful. 15 (Îe) A face ~ul (cuiva) A omorî (pe cineva). 16 (Îae) A face un rău (cuiva). 17 (Pfm; îae) A dezvirgina. 18 (Rar; d. un obiect; îae) A distruge (complet). 19 Mod de a acționa. 20 (Îlav) Nici un ~ de... (sau, înv, nici într-un ~) Deloc. 21 (Îlav) La ~ Întocmai. 22 (Pop; îe) (În) ce ~? Cum să procedez? 23 (Îe) În -ul cuiva Într-un mod propriu cuiva. 24 (Pop; îlav) În ~ul (în ~ de...) Ca¹ (1). 25 (Îlav) În ~ și chip(uri) sau (înv) În ~uri de chipuri În toate modurile posibile. 26 (Înv; îe) A se alege (sau a se vedea) la un ori într-un ~ (sau altul) A se clarifica.

FEL, (1, 2) feluri, s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Mod de a fi (sau de a acționa); varietate, soi, gen, chip, sort. După cum este felul de viață al oamenilor, tot astfel este și felul lor de a gîndi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2766. Mai face el, țăranul, și alte feluri de mîncări gustoase. CREANGĂ, A. 103. ◊ (Însoțit de adverbe de cantitate sau de numerale) De multe feluri. Flori de un singur fel. ▭ Cîte feluri de chinuri asupră-i se adună! ALEXANDRESCU, P. 42. ◊ (Intră în compunerea pronumelui interogativ ce fel (de), cerînd în răspuns indicarea calității obiectului despre care se întreabă) Spune-mi cu cine te aduni, să-ți spun ce fel de om ești. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. Miile de paseri cîntau fel de fel de cîntece. ISPIRESCU, L. 17. Pe ziduri stau rînduite... arme de tot felul. ODOBESCU, S. A. 85. (Eliptic) [Păsările] primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngînă și se-ntrec în fel de glasuri, întorcîndu-se fiecare pe la cuibul său. CARAGIALE, P. 50. Nici un fel de... = de loc. N-am nevastă... nici copii, Nici un fel de căpătîi. TEODORESCU, P. P. 277. ◊ Loc. adv. La fel = deopotrivă, asemenea, egal, întocmai, aidoma. De fel = de loc. Altele sînt mai frumoase, mult mai mîndre, mai bogate, Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel. EMINESCU, O. I 464. ◊ Expr. De felul meu (sau tău, său, lui, lor etc.) = din fire, de meserie, de profesie etc. De felul lui era om vioi și bun de petrecere. CARAGIALE, P. 123. De fel din... = de neam, de origine, de loc, originar etc. Părintele lui, de fel din Botoșani, l-a regăsit pe excentricul fugar și... l-a luat acasă. CARAGIALE, N. S. 11. În felul lui = într-un mod original, propriu lui. Nu semănau amîndouă surorile. Fiecare era frumoasă în felul ei. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Un fel de... = un lucru asemănător cu..., ceva care vrea să fie... Ionuț umblă plecat pe lîngă gard, legănînd în mînă un fel de tinichea goală. DAVIDOGLU, M. 59. Trăiește la marginea satului, spre baltă, într-un fel de coșar pentru vite. STANCU, D. 314. Și-a făcut un fel de casă, grămădind bușteni unul peste altul și împletindu-i cu nuiele. ISPIRESCU, L. 58. Fel și chip v. chip. A-și face felul = a-și face cheful, pofta, mendrele. (Cu pronunțare regională) Nu-i vorbă, că noi tot ne făceam feliul așa cîteodată... în lipsa părintelui și a dascălului. CREANGĂ, A. 4. A face felul (cuiva) = a da gata, a nimici, a lichida, a distruge, a omorî (pe cineva); a face rău (cuiva). Lui Znagoveanu i-a făcut felul judele de la Gherghița, Vlad, care îi purta sîmbetele. L-a băgat la gros pe vreo cinci ani. PAS, L. I 293. (Cu pronunțare regională) Nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că de mult îți făceam feliul! CREANGĂ, P. 236. 2. Rînd de bucate. Gustau numai din felurile rînduite festinurilor regești. C. PETRESCU, R. DR. 16. Cel mai mare ospăț se cuprindea în cîteva feluri de bucate. NEGRUZZI, S. I 151. 3. Obicei, datină. [Mugur-Împărat] precum e felul din bătrîni La orice chef între romîni, El a-nchinat. COȘBUC, P. I 59.

FEL ~uri n. 1) Formă particulară de a fi; chip; mod. 2) Grup de ființe sau de obiecte ce se caracterizează printr-o anumită însușire; specie; soi; categorie; gen. 3) Sortiment de mâncare. ~ ul întâi. /<ung. féle

fel n. 1. mod, chip: ce fel? altfel; la fel, asemenea; de fel, nicidecum; 2. specie, varietate: fel de fel de oameni; 3. neam, origină: de fel e din Ardeal; 4. obiceiu: noi ne făceam felul așa câte odată CR. [Ung. FÉL].

fel n., pl. urĭ (ung. fél și féle, jumătate; mi féle, ce fel, minden féle, de tot felu. De aicĭ și sîrb. féla, fel. V. fele). Specie, varietate, categorie: multe felurĭ de oamenĭ, vite, fructe. Origine, natură, caracter: acest om e de fel (saŭ de felu luĭ) cam hoț. Mod, chip, gen: acesta e felu în care am lucrat. Ce fel? cum? De fel (nord), de loc, nicĭ de cum, cît de puțin. La fel, identic, de acelașĭ fel. Fel de fel (și felurĭ de felurĭ. Let. 3, 324), tot felu, toate felurile: eraŭ acolo fel de fel de lucrurĭ. Fel și chip saŭ felurĭ și chipurĭ saŭ în tot felu, în toate felurile posibile: am încercat fel și chip, și n’am reușit; m’a făcut (mĭ-a zis, m’a ocărît) în tot felu.

feliu sn vz fel

fèliu n. Mold. V. fel.

+fel (în ~ și chip) loc. adv.

fel s. n., pl. feluri

fel s. n., pl. feluri

fel s. n., pl. feluri

fel.

+ce fel de loc. adj. pr.

+de fel (originar) prep. + s. n. (Ea era ~ din Teleorman.)

de fel (originar) prep. + s. n. (este ~ din acest oraș)

de fel

de fel.

FEL s. 1. v. mod. 2. v. stil. 3. v. regim. 4. v. sens. 5. v. fire. 6. gen, mod, soi. (Are un ~ de timiditate nejustificată.) 7. v. chip. 8. v. specie. 9. v. categorie. 10. v. tip. 11. v. teapă. 12. gen, mod, soi, specie, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~uri de silogisme...) 13. v. factură. 14. v. datină.

FEL s. 1. cale, chip, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (Alt ~ de a rezolva o problemă.) 2. manieră, metodă, mod, stil. (~ de lucru al cuiva.) 3. gen, manieră, mod, modalitate, regim, sistem, stil. (~ de viață.) 4. chip, gen, manieră, mod, sens, (rar) spirit. (Se pot face și alte observații In același ~.) 5. fire. (Așa e ~ meu.) 6. gen, mod, soi. (Are un ~ de timiditate nejustificată.) 7. chip, fason, model, (înv. și reg.) modă. (Făcut după ~...) 8. categorie, chip, gen, neam, soi, sort, specie, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate ~ de fructe.) 9. categorie, clasă, gen, soi, specie, speță, tip, varietate, (înv. și reg.) rudă. (Un anumit ~ de indivizi.) 10. categorie, gen, soi, specie, speță, tip, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămînță, sculă, stambă, tacîm. (Ce ~ de om o mai fi și ăsta?) 11. categorie, gen, soi, teapă, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ iui.) 12. gen, mod, soi, specie, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...) 13. caracter, factură, gen, natură. (Compoziție de un ~ aparte.) 14. datină, obicei, rînduială, tradiție, uz, uzanță, (înv. și pop.) rînd, (pop.) dată, lege, (înv. și reg.) pomană, (reg.) orîndă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism înv.) adet. (Așa-i ~ din bătrîni.)

fel (feluri), s. n. – 1. Clasă, tip, gen, specie. – 2. (Înv., rar) Stirpe. – 3. Soi, teapă. – 4. Obicei, stil. – 5. Purtări, mod de a fi. – 6. Capriciu, chef. 7. Fel de mîncare. – De fel, în nici un caz. Mag. -féle „asemănător”, fel „parte”, cu sensul de „soi, fel” în mai multe compuneri, cf. minden féle „de orice fel” (Cihac, II, 498; Scriban; DAR), cf. sb., slov. fela „clasă”, bg. Trans. feli (Miklosich, Bulg., 121), Giuglea, Dacor., II, 637, respinge această der., care pare evidentă și propune, prin intermediul alb. fjaljë, lat. fabella „istorioară”, cf. it. favella. Der. fălie, s. f. (Trans., înrudire), poate prin intermediul sb. (DAR); feliușag, s. n. (Mold., soi, teapă); feluri, vb. (înv., a varia); felurit, adj. (variat); felurime, s. f. (varietate, diversitate). Din același cuvînt mag. provine fele, s. f. (măsură de capacitate, folosită în Trans., în valoare de trei sferturi de litru).

FELURI DE MÎNCARE. Subst. Feluri de mîncare, bucate, bucăcioare (reg.); meniu. Mîncare, mîncărică (dim., fam.), hrană, demîncare, demincat (rar), aliment, nutriment (rar), locma (înv.); crudități, crudiciune (reg.). Aperitiv, gustare, gustărică (dim., fam.), zacuscă; mezelic; desert. Borș; bulion (rar); chiseliță; ciorbă, ciorbiță (dim.); potroacă; sorbeală (reg.), sorbitură (reg.); supă, țîșpoacă (reg.); zeamă. Antricot; biftec; chebap; cușchebap (înv.); costiță; cotlet; file; fleică; frigăruie, frigăruică; friptură, fripturică (dim.); friptură la grătar, grătar; jigou; pîrjoală (reg.); rosbif; rosbrat; șnițel. Chiftea, chifteluță (dim.), pîrjoală (reg.); drob (de miel), cighir (reg.), gălușcă; perișoară; mititel, mic; sarma, sărmăluță (dim.), sârmă (reg.), ghițomancă (reg.), perișoară (reg.). Anghemaht; ciulama; ficăței; ghiveci, ghiveci călugăresc, ghiveci măcelăresc; budincă; gulaș; iahnie; imambaialdî; marinată; musaca; ostropel, ostropeț (reg.); papricaș; piure; rasol; sote; stufat; sufleu; tocană, tocăniță (dim.). Sos; prăjeală, rîntaș. Scrob (reg.), jumări, papară, papă (reg.), păpăradă (reg.). Alivancă (reg.); balmoș, nărujnic (reg.); bulz (pop.), bulzișor (dim.), cocoloș, urs (reg.); colțunaș, piroșcă (reg.). Piftie, răcituri (pl.), tremurici (reg.); aspic. Salată; vinograd. Prăjituri; dulciuri; fructe, crudități. înghețată, casată. Pîine, pîinișoară (dim.), pîinică, pîiniță; mămăligă, mămăliguță (dim.), mămăligoi (augm.), terci; coleașă (reg.), păsat; turtă; mălai, mălăiaș (dim.), mălăuț (reg.). Artă culinară, gastronomie. Gastronom. V. acreală, alimentație, băuturi nealcoolice, carne, dulciuri, lapte, ospăț, pîine, prăjitură, voracitate.

LA FAÇON DE DONNER VAUT MIEUX QUE CE QU’ON DONNE (fr.) felul în care dai prețuiește mai mult decât ceea ce dai – Corneille, „Le menteur”, act I, scena 1. V. și Bis dat qui cito dat.

Modus vivendi (lat. „Fel de a trăi”) – Tradus literal, ar fi „mod de viață”. Dar, tradus în viață, prin „modus vivendi” se înțelege o modalitate de a se acomoda reciproc, de a conviețui, de a se împăca. Folosit ca termen juridic, se spune într-o asemenea situație că părțile în cauză (persoane, instituții, sau chiar state) au ajuns la un modus vivendi, că au adoptat un modus vivendi. Termenul mai are doi „frați gemeni”: Modus dicendi (fel de a spune, mod de exprimare) și Modus faciendi (fel de a face, mod de a lucra). ȘT.

a face felul cuiva expr. 1. a ucide pe cineva. 2. a cauza cuiva un rău. 3. a deflora / a dezvirgina pe cineva.

la fel de breji expr. la fel de buni / de răi.