CLEȘTAR², cleștare, s. n. Unealtă de dogărie cu care se trag forțat cercurile la vasele de lemn făcute din doage. – Clește + suf. -ar.

CLEȘTAR¹ s. n. (Poetic) Cristal. – Din magh. kristály.

CLEȘTAR¹ ~e n. 1) Sticlă de calitate superioară, de fabricație specială, folosită în optică și la fabricarea veselei etc.; cristal. 2) poet. Cristal natural. /<ung. kristály

CLEȘTAR² ~i m. 1) Specie de organisme mici, având aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt. 2) Mic animal din clasa arahnidelor, care se hrănește cu făina cerealelor depozitate în magazii. /clește + suf. ~ar

CLEȘTAR³ ~e n. Unealtă de dogărie cu care se trag cercurile vaselor; clește. /clește + suf. ~ar

cleștar (cristal) s. n.

cleștar (unealtă) s. n., pl. cleștare

EIUSDEM FARINAE (FURFURIS) (lat.) din aceeași făină (din aceleași tărâțe) – Expresie peiorativă: oameni de aceeași teapă.

CLEȘTAR s. v. cristal.

CLEȘTAR s. I. (TEHN.) clește. (Cu ~ul dogarul trage cercurile la butoaie.) II. (ZOOL.; Tyrogliphus farinae) păianjenul făinii.

Eiusdem farinae (lat. „Din aceeași făină”, adică „din același aluat”) – Expresie întrebuințată aproape întotdeauna cu dispreț, spre a califica un șir de oameni, de idei, de lucrări etc. pe care nu vrei să le mai enumeri. De obicei, pentru ca cititorul sau ascultătorul să știe la ce te referi, dai mai întâi, la început, cîteva nume. De pildă: toți Cațavencii, Farfurizii, Brînzoveneștii și alții eiusdem farinae… Iată și o aplicare satirică făcută de Balzac: Ducesa din romanul Moș Goriot, povestind că fata unui fabricant de făinoase a fost prezentată la curte în aceeași zi cu fata unui cofetar, adăugă: „Regele a început să rîdă și a făcut în latinește o glumă bună în legătură cu făina. Oameni… dar cum a spus oare?… oameni… – Eiusdem farinae, zise Eugen. – Chiar așa, întări ducesa” (Balzac, Opere, vol. III, p. 286, E.S.P.L.A., 1957).