FANFARÓN, -OÁNĂ, fanfaroni, -oane, s. m. și f., adj. (Persoană) care se laudă pentru calități închipuite, care face caz de meritele acțiunilor sale; lăudăros. – Din fr. fanfaron.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FANFARÓN ~oánă (~óni, ~oáne) și substantival 1) Care se laudă pe sine în mod exagerat; caracterizat prin exces de laudă pentru calitățile sale; lăudăros. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o afecțiune de bravură; marcat prin bravură exagerată. /<fr. fanfaron
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FANFARÓN, -OÁNĂ s.m. și f. Om lăudăros, care face pe viteazul. [Var. famfaron, -oană s.m.f. / < fr. fanfaron, cf. sp. fanfarón].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FANFARÓN, -OÁNĂ s. m. f. om lăudăros, care face pe viteazul. (< fr. fanfaron)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FANFARÓN s., adj. v. lăudăros.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fanfarón s. m., adj. m., pl. fanfaróni; f. sg. fanfaroánă, g.-d. art. fanfaroánei, pl. fanfaroáne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*fanfarón, -oánă adj. și s. (fr. fanfaron, d. sp. fanfarrón, de unde și it. fanfarone. V. farfara). Lăudăros, înfumurat, îngînfat [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink