fanare sf [At: MDA ms / Pl: ~nări / E: fana] 1 Ofilire a florilor și a fructelor. 2 Pierdere a prospețimii tenului.

fana vr [At: KLOPȘTOCK, F. 252 / Pzi: ~nez / E: fr faner] 1 (D. flori și fructe) A se ofili. 2 (Fig; d. oameni) A-și pierde culoarea și prospețimea feței.

fanar sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, A. 22/14 / V: fân~, fânariu / Pl: ~e / E: ngr φανάρι] 1 (Înv) Felinar (1). 2 (Înv; imp) Far (2). 3 (Reg) Partea interioară a fusului morii de vânt, fixată într-una din pietrele acesteia Si: crâng (32), prâsnel. 4 (Reg) Fereastră în acoperiș, pentru luminarea sau aerisirea podului Si: bageac¹.

fânar¹ sn [At: COMAN, GL. / V: ~iu / Pl: ~e / E: fân + -ar] (Reg) 1 Construcție anexă lângă o gospodărie rurală în care se depozitează fânul și se păstrează diferite vehicule și unelte agricole Si: șură¹. 2 (Îf fânariu) Fân (1) așezat între patru stâlpi cu acoperiș mobil.

fânar² sn vz fanar

fânariu² sn vz fânar¹

fânariu¹ sn vz fanar

fener sn vz fanar

FANAR², ‡FĂNAR sbst. Mahala din Constantinopol, unde locuia altă dată numai nobilimea greacă: mergînd drept la casele cele părintești ce avea la Fănar LET.; plăcintarii, lăptarii și bucătarii Fanarului I. -GH..

❍FANAR¹, ‡FĂNAR (pl. -are) sn. Mold. Bucov. Felinar: îmblat-au toată noaptea cu fănare N. COST.; fanarele trăsurii aruncau ... pe șosea o pată lungă de lumină ALECS. [tc.].

FÎNAR 👉 FANAR¹.

FÎNĂRAȘ, FÎNARAȘ (pl. -așe) sn. Mold. Bucov. 1 dim. FÎNAR: într’un cerc pun fînăraș cu lumînare, iară pe la colțuri clopoței VOR. ¶ 2 🐙 – LICURICIU.

FANA, fanez, vb. I. Refl. (Franțuzism; despre flori și despre persoane) A-și pierde prospețimea, a se ofili.

FANAR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînar s. n.

FÎNAR s. n. v. fanar.

FANA vb. I. refl. A se ofili, a se trece, a se veșteji. [< fr. faner].

FANA vb. refl. a se ofili, a se trece, a se veșteji. (< fr. faner)

A FANA ~ez tranz. rar A face să se faneze /<fr. faner

A SE FANA se ~ează intranz. livr. 1) (despre flori și unele legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 2) (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /<fr. faner

FANAR ~e n. Lampă de gaz portativă, folosită în afara încăperilor. /

fanar n. 1. Mold. felinar: fanarele de pe uliți AL.; 2. prisnelul unei mori de vânt (asemuit luminei șovăitoare a fanarului). [Turc. FANAR (v. fener)].

fener n. Mold. fanarul morii. [Turc. FENER, felinar (v. fanar)].

fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)-

fenér, V. fanar.

fînár n., V. fanar.

fana (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă fanez, 3 se fanează; conj. prez. 1 sg. să mă fanez, 3 să se faneze; imper. 2 sg. afirm. fanează-te; ger. fanându-mă

fanar (felinar) (înv.) s. n., pl. fanare

!fana (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se fanează

fanar (felinar) (înv.) s. n., pl. fanare

fana vb., ind. prez. 1 sg. fanez, 3 sg. și pl. fanează

fanar s. n., pl. fanare

fanar (fanare), s. n. – 1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal. – Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria romînă); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar.

FANAR (FENER), cartier din Constantinopol (Istanbul), locuit de greci; reședință a patriarhului ortodox de Constantinopol (din 1453).

FANA vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)

FANAR s. v. crâng, felinar, lampă, prâsnel.

FÂNAR s. v. felinar, lampă.

FANA vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)

fanar s. v. CRÎNG. FELINAR. LAMPĂ. PRÎSNEL.

fînar s. v. FELINAR. LAMPĂ.

FÎNAR s.n. (Mold., Trans. SV) Felinar. A: Îmblat-au [craiul] toată noaptea cu fînare. N. COSTIN. C: Iuda . . . veni acolo cu fînare si făclii. NT 1648, 129^r. Etimologie: ngr. fanárí.

fener, fenere, s.n. (reg.) fanarul sau felinarul morii.