FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizează articularea pe stern a trei perechi de coaste. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care sună contrar legilor armoniei; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut; a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

FALS¹ ~să (~și, ~se) 1) Care induce în eroare; contrar adevărului. Mărturie ~să. 2) Care constituie un adevăr aparent; lipsit de autenticitate; contrafăcut. Document ~. 3) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă lipsă de sinceritate; fără sinceritate; prefăcut; nesincer; artificial; ipocrit; fățarnic. 4) și adverbial (despre sunete) Care contravine legilor armoniei; cu armonie incorectă. /<lat. falsus, it. falso
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FALS² ~uri n. 1) Lucru contrafăcut. 2) Act care denaturează adevărul, conținând adaosuri, ștersături sau imitarea semnăturii în scopuri frauduloase. /<lat. falsus, it. falso
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FALS, -Ă adj. 1. Care nu este adevărat, care nu este veritabil; contrafăcut. ♦ Neautentic, neadevărat, nereal, nenatural. ♦ Neîntemeiat. 2. (Fig.; despre oameni) Prefăcut, ipocrit. 3. (Muz.) Care sună contrar legilor armoniei; greșit. [Var. falș, -ă adj. / < lat. falsus, cf. germ. falsch, it. falso].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FALS s.n. Neadevăr, contrafacere. ♦ Schimbare a adevărului într-un act scris prin adaosuri sau ștersături, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc. [< lat. falsum, cf. it. falso, germ. Falsch].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FALS, -Ă I. adj. 1. care este contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat. ◊ care are numai aparența adevărului; contrafăcut, imitat; artificial. 2. (despre oameni) prefăcut, ipocrit. 3. (muz.) care sună contrar legilor armoniei. II. s. n. 1. neadevăr, contrafacere. 2. schimbare a adevărului într-un act, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc. (< lat. falsus, it. falso)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FALS adj., s., adv. 1. adj. contrafăcut, falsificat, imitat, neautentic, plăsmuit, (înv.) mincinos. (Document ~.) 2. s. v. falsificare. 3. adj. artificial, (livr.) postiș, (reg.) prepus. (Păr ~; dinți ~și.) 4. adj. falsificat, (pop.) rău, (înv.) calp. (Bani ~și.) 5. adj. contrafăcut, (înv.) strâmb. (Aur ~.) 6. adj. v. artificial. 7. adj. v. greșit. 8. adj. eronat, greșit, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat, (înv. fig.) rătăcit. (O știre ~.) 9. adj. v. mincinos. 10. adj. v. denaturat. 11. adj. (PSIH.) falsă recunoaștere v. paramnezie. 12. adv. (pop. fig.) strâmb. (Jură ~.) 13. adj. (înv.) mincinos. (Un profet ~.) 14. adj. pretins. (Un ~ inspector.) 15. adj. v. ipocrit. 16. adj. v. afectat. 17. adj. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.) 18. adj. nearmonios. (Note ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Fals ≠ adevărat, autentic, original, sincer, neprefăcut
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fals (fálsă), adj. – Care este contrar adevărului, mincinos. – Var. falș. Lat. falsus (sec. XIV). Pronunțarea falș (‹ germ. falsch, cf. ceh. faleš, pol. falsz, rus. fališ, Miklosich, Fremdw., 88; Berneker 279) se consideră drept incorectă. – Der. fals, s. n. (neadevărat); falsar, s. m. (înv., falsificator), din lat. falsarius (sec. XIX); falset, s. m., din it. falsetto; falsifica, vb., din lat. falsificare (sec. XIX); falsificator, s. m., din fr. falsificateur; falsitate, s. f., din lat. falsitas (sec. XIX).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fals adj. m., pl. falși; f. sg. fálsă, g.-d. art. fálsei, pl. fálse
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fals s. n., pl. fálsuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*fals, -ă adj. (lat. falsus, d. fállere, a înșela; it. falso, fr. faux. V. faliment). Inexact, mincinos, greșit, neadevărat: calcul, drum fals; informațiune, greutate falsă. Prefăcut, perfid: rîs, amic fals; vorbe false. Fără motiv, fără temeĭ: frică falsă. Van, iluzoriŭ: speranță falsă. Artificial: diamant fals. Falsificat, imitat, contrafăcut, calp: monetă [!], unt fals. Discordant: voce falsă. Aparent, ireal: fericire falsă. Inexact: greutate falsă, calcul fals. Nume fals, nume schimbat, pseŭdonim. S. n., pl. urĭ. Falsitate, lucru fals: a distinge falsu de adevărat. Falsificarea (imitarea) unuĭ act, uneĭ semnaturĭ [!]: a comite un fals în acte publice. A te înscrie în fals, 1) a nega, 2) a denunța ca fals. Adv. În mod fals: a rîde fals. – Greșit falș, care e rus. falĭš, mincĭună, germ. falsch, fals.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FALȘ, -Ă adj. v. fals.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

FALȘ, -Ă adj. v. fals.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

falsă relație, evoluția aceluiași sunet în două acorduri* succedente sau imediat apropiate; prezența sunetului, cu semnificații armonice diferite, la voci (2) diferite în acorduri alăturate. Aspectul diatonic* al f. nu constituie totuși obiectul unei interdicții atât de stricte, în cadrul armoniei (III, 2) tradiționale, precum aspectul cromatic*. Practica muzicală a cunoscut însă frecvente și pline de efect încălcări ale interdicției, ceea ce a determinat apariția unor licențe arm.; o astfel de licență este și înlănțuirea acordurilor în cadrul sextei* napolitane, după cum admisă este și „îndulcirea” f. prin prezența apogiaturilor*. ♦ Suspiciunea față de f. este mai veche decât interzicerea ei în armonia clasică. Orice succesiune melodică sau arm. prin care, în stilul barocului* de ex. se infiltra o reală sau ascunsă relație tritonică* era considerată o relatio non harmonica. Figurile* muzical-retorice baroce, între care și binecunoscutul passus duriusculus* constituie asemenea relații, admise însă prin finalitatea lor expresiv-simbolică. ♦ Stilurile mai noi ale armoniei, departe de a repudia f., o cultivă ca un mijloc de particularizare a structurii multivocale*. Motivele acestei schimbări de optică sunt multiple: amestecul de funcții* (inclusiv majorul* cu minorul*), suspendarea rezolvării* disonanțelor*, cromatizările intense și concomitente la mai multe voci simultan etc. (pentru stilul post-tonal); mai libera înlănțuire a acordurilor, amestecul de caracteristici modale în același acord, un cromatism „mediat” melodic prin formula cromatică întoarsă etc. (pentru stilul neomodal). Echiv. germ. Querstand.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink