FÁLNIC, -Ă, falnici, -ce, adj. Care impune prin proporții, grandoare; măreț, impunător, grandios; care impune prin aspect, frumusețe, ținută; semeț, mândru. ♦ Vestit, renumit. – Fală + suf. -nic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

FÁLNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care manifestă fală; plin de sine; încrezut; mândru; fudul; măreț; îngâmfat; înfumurat; semeț. 2) Care are o ținută impresionantă; cu aspect senzațional. 3) (despre persoane) Care denotă demnitate și mândrie; plin de demnitate și mândrie; trufaș; semeț. /fală + suf. ~nic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÁLNIC adj. 1. grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestuos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mândru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vârfurile ~ ale munților.) 2. v. frumos. 3. glorios, strălucit, (înv.) fălos. (Un ~ viitor.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÁLNIC adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Falnic ≠ nearătos
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fálnic adj. m., pl. fálnici; f. sg. fálnică, g.-d. art. fálnicei, pl. fálnice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fálnic, -ă adj. (d. fală). Mîndru, glorios, impunător: om, castel falnic. Adv. Cu fală: steagu fîlfîĭe falnic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink