FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare s. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FĂLȚUITÓR1 ~oáre n. 1) Rindea folosită la fălțuirea pieselor de lemn. 2) Instrument cu care se fălțuiesc colile unei tipărituri. [Sil. -țu-i-] /a fălțui + suf. ~tor
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FĂLȚUITÓR2 ~i m. Muncitor specializat în operații de fălțuire. [Sil. -țu-i-] /a fălțui + suf. ~tor
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fălțuitór (persoană) s. m. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitóri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fălțuitór (unealtă) s. n. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fălțuitoáre s. f. (sil. -țu-i-), g.-d. art. fălțuitoárei; pl. fălțuitoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink