FĂLȚUI, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din germ. falzen.

fălțui vt [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: ger falzen] 1 A prelucra cu falțul (1) pieile tăbăcite, reducând și uniformizând grosimea. 2 A face un falț (4) unor scânduri, țigle etc. pentru a permite îmbinarea lor. 3 A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului (5). 4 A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură, în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării.

FĂLȚUI (-uesc) vb. tr. 1 📰 A îndoi coalele tipărite, spre a le lega sau broșa ¶ 2 🔧 A face falțuri la o scîndură, etc. [germ. falzen].

FĂLȚUI, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării). – Din germ. falzen.

FĂLȚUI, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul (1) (sau cu mașini speciale) pieile tăbăcite, pentru a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scînduri, țigle etc. un falț (3) care să permită îmbinarea lor cu alte scînduri, țigle etc. 3. A îndoi și a împături o coală de hîrtie (în special o tipăritură) pentru o mai ușoară mînuire sau în vederea legării și broșării.

A FĂLȚUI ~iesc tranz. 1) (piei tăbăcite) A prelucra cu falțul. 2) (scânduri, cărămizi, țigle) A prevedea cu un falț. 3) (coli imprimate) A împături într-o anumită ordine (pentru a broșa, a mânui mai ușor etc.) /<germ. falzen

fălțuì v. a îndoi coalele tipărite spre a le broșa sau lega. [Nemț. FALZEN].

FĂLȚUITOR I. adj. verb. și sm. FĂLȚUI 📰 Care fălțuiește. II. (pl. -toare) sn. 🔧 Rindea care fălțuește scîndurile (🖼 2035). III. FĂLȚUITOARE sf. 📰 Cuțit de os sau de lemn cu care se fălțuesc coalele la legătorie (🖼 2034).

fălțuĭésc v. tr. (rus. falcevátĭ, pol. falcować, d. germ. falzen, id., d. falz, îndoitură de coală). Îndoi (coalele tipărite). – Și fățuĭesc (supt infl. luĭ față).

fălțui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiesc, 3 sg. fălțuiește, imperf. 1 fălțuiam; conj. prez. 1 sg. să fălțuiesc, 3 să fălțuiască

fălțui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiesc, imperf. 3 sg. fălțuia; conj. prez. 3 să fălțuiască

fălțui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiesc, imperf. 3 sg. fălțuia; conj. prez. 3 sg. și pl. fălțuiască

fălțui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiesc, conj. fălțuiască)

fălțui, fălțuiesc v. t. a istovi / a epuiza un partener de sex.

FĂLȚUI vb. (TEHN.) a lămbui.

FĂLȚUI vb. (TEHN.) a lămbui.

fălțuí, fălțuiesc, v.t. A executa un falț la scânduri sau șindrile, pentru a permite îmbinarea lor. – Din germ. falzen „a fălțui, a îndoi” (Șăineanu, MDA).

fălțui, fălțuiesc, vb. tranz. – A executa un falț la scânduri sau șindrile, pentru a permite îmbinarea lor. – Din germ. falzen „a fălțui, a îndoi” (< germ. falz „îndoitură de coală”) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).