făgadă sf [At: DOSOFTEI, P. S. 174 / Pl: ~de / E: pvb făgădui] (Înv) 1 Ascultare a unei rugăciuni de către divinitate. 2 Promisiune. 3 (Îe) A se ține de ~ A se ține de cuvânt. 4 Jurământ. 5 (Spc) Promisiune solemnă făcută divinității (pentru iertarea păcatelor).

†FĂGADĂ (pl. -de) sf. Făgădueală, făgăduință așa te ții de ~? R. -COD. [făgădui].

FĂGADĂ, făgade, s. f. (Reg.) Făgăduială. – Postverbal al lui făgădui.

făgádă f., pl. e (d. făgăduĭesc. Cp. cu tăgadă). Vechĭ. Făgăduĭală.

FĂGADĂ s. v. angajament, asigurare, cuvânt, făgaduială, făgăduință, legământ, promisiune, vorbă.

făgadă s. v. ANGAJAMENT. ASIGURARE. CUVÎNT. FĂGĂDUIALĂ. FĂGĂDUINȚĂ. LEGĂMÎNT. PROMISIUNE. VORBĂ.

FĂGADĂ s. f. (Mold.) 1. Primire, acceptare. Dînd făgadă rugătoriului. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680). 2. Promisiune. Și-mi făgădui acolo făgadă. DP, 19^v. Au căutat moscali lor a cere pace ... cu făgadă că vor face toate cererile turcilor. AXINTE URICARIUL ; cf. DOSOFTEI, PS ; CD 1698, 26^v; CANTEMIR, IST.; VP, 60^r. Etimologie: făgădui. Vezi și făgădui, făgăduială. Cf. f ă g ă d a ș, f ă g ă d u i a l ă, j u r u i n ț ă, j u r u i r e, j u r u i t ă.

făgádă, s.f. v. făgădaș.