12 definiții pentru fârnâi, fârnâit (adj.), fârnâit (fapt; -uri)   conjugări / declinări

FÂRNÂÍT2, -Ă, fârnâiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care vorbește pe nas; fonf, fonfăit, fornăit2. ♦ Care produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – V. fârnâi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FÂRNÂÍT1, fârnâituri, s. n. Faptul de a fârnâi.V. fârnâi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FÂRNÂÍT adj., s. v. fonf.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fârnâít s. n., pl. fârnâíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÂRNÂÍ, fấrnâi, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. ♦ A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A FÂRNÂÍ fârnâi intranz. 1) (despre oameni cu defecte în rostire) A rosti neclar unele sunete nazale; a vorbi pe nas; a fonfăi. 2) A face zgomot în timpul respirației din cauza nasului înfundat. [Sil. -nâ-i] /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÂRNÂÍ vb. v. fonfăi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fârnâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. fârnâie, imperf. 3 sg. fârnâiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fî́rnîĭ, V. fornăĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

fîrnîít, V. fornăit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

fórnăĭ și fî́rnîĭ, a v. intr. (d. fórna-fórna, fîrna-fîrna, huĭetu vorbiriĭ pe nas). Vorbesc pe nas din cauza unuĭ defect. V. bîlbîĭ, gîgîĭ, mornăĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

fornăít și fîrnîít, -ă adj. Care fornăĭe cînd vorbește. Adv. Fornăind: a vorbi fornăit. – Și sf-: un glas sfîrnîit (VR. 1922, 9, 351).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink