EXTÁZ, extaze, s. n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, scăderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinații etc., care apare sub influența unor ritualuri și practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasă în care bolnavul, urmărit de idei fixe și de exaltare mintală, este lipsit de senzații și incapabil de mișcări voluntare. 2. Admirație profundă, nețărmurită; adorație, venerație. – Din fr. extase.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXTÁZ ~e n. 1) Stare psihică de mare intensitate caracterizată prin slăbirea contactului cu lumea exterioară. 2) fig. Stare de fericire deplină; beatitudine; euforie. /<fr. extase, lat. extasis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXTÁZ s.n. 1. Stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea aprofundată a unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație. ♦ Stare nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații. 2. Admirație nețărmurită; adorație. [Pl. -ze, var. estaz s.n. / < fr. extase, cf. gr. ekstasis – încântare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXTÁZ s. n. 1. stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație. ◊ afecțiune nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații. 2. admirație profundă, încântare. (< fr. extase, gr. ekstasis)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXTÁZ s. v. adorație.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
extáz s. n., pl. extáze/extázuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*extáz n., pl. urĭ și e, și (maĭ bine) extáză f., pl. e (vgr. ékstasis, schimbare de pozițiune, d. ex, afară din, și stásis, pozițiune; fr. extase, f. V. diastază). Transport al sufletuluĭ, beție de admirațiune: a fi, a rămînea în extază înaintea cuĭva. Med. Afecțiune nervoasă caracterizată pin [!] imobilitate.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXTÁZ (‹ fr., gr.) s. n. 1. (MED.) Afecțiune nervoasă caracterizată prin lipsa senzațiilor, incapacitatea mișcărilor voluntare, idei fixe și exaltare mintală. 2. Stare excesivă de însuflețire, admirație, adorație, venerație, ajungând uneori la frenezie. 3. (În mistica naturistă și panteistă) Stare psihică dominată de sentimentul pierderii identității personale în unire totală cu natura sau cu Absolutul impersonal. 4. Stare cognitivă supremă, expresie a cunoașterii nemijlocite a realității divine; act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeul personal (ilustrat, în mistica creștină, de Juliana din Norwich, Caterina de Siena, Tereza de Ávila, Ioan al Crucii, Sf. Simeon Noul Teolog).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
extáz, extaze s. n. 1. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin suspendarea aparentă a contactului cu lumea înconjurătoare, imobilitate, euforie, delir etc. (uneori sub influența unor practici magice). ♦ Stare prin care se ia cunoștință de un fapt extraordinar sau de o revelație divină nu prin simțuri, ci prin sufletul ieșit din starea firească; transpunere în altă stare din afara persoanei; starea sufletului care se ridică mai presus de sfera în care se mișcă de obicei; răpire în duh. 2. Admirație profundă, nețărmurită; adorație, venerație. – Din fr. extase.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink