EXPUNCȚIÚNE, expuncțiuni, s. f. Terminare, încheiere. ♦ Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPUNCȚIÚNE s.f. (Filol.) Terminare, încheiere. ♦ Marcare printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [< lat. expunctio, cf. fr. exponction].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPUNCȚIÚNE s. f. (filol.) terminare, încheiere. ◊ marcare printr-un punct (deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvânt etc.) a unei anulări; scoatere a unor cuvinte, litere dintr-un text. (< fr. exponction, lat. expunctio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

expuncțiúne s. f. (sil. -punc-ți-u-), g.-d. art. expuncțiúnii; pl. expuncțiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink