EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară. 2. Verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ◊ Expr. A face o experiență = a face o încercare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. expérience, lat. experientia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXPERIÉNȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de cunoștințe într-un domeniu de activitate achiziționate în procesul practicii îndelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interacțiunii omului cu lumea obiectivă, reflectat în conștiință. 3) Procedeu de cercetare în știință constând în provocarea intenționată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiții; experiment. [G.-D. experienței; Sil. ex-pe-ri-en-ță] /<fr. expérience, lat. experientia
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXPERIÉNȚĂ s.f. 1. Totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. Provocare intenționată a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Încercare, probă făcută personal cu un lucru. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. expérience, lat. experientia].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXPERIÉNȚĂ s. f. 1. totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare în știință, constând în reproducerea sau modificarea intenționată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condițiile speciale create; experiment (1). ◊ încercare, făcută personal cu un lucru. (< fr. expérience, lat. experientia)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXPERIÉNȚĂ s. 1. practică, rutină, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaște ceva din ~.) 2. v. experiment.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
experiénță s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. experiénței; pl. experiénțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*experiénță f., pl. e (lat. experientia, d. experiri, a încerca). Deprindere căpătată pintr´o [!] lungă practică unită cu observațiunea: om cu experiență. Probă, încercare: a face o experiență de fizică, de chimie. Am făcut experiență cu acest om, îl știŭ ce fel e, ce poate.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
experiénță-pilót s.f. Experiență care poate servi drept exemplu pentru alte experiențe ◊ „Un om de afaceri foarte bogat și-a permis o experiență-pilot.” Cont. 28 X 66 p. 10. ◊ „Lacul trebuie reoxigenat. Și pentru că «bolnavul» are proporții mici, «medicii» lacurilor intenționează să facă aici, la Nantua, o experiență-pilot. La una din marginile lacului se va construi un fel de sifon capabil să creeze un curent de aer artificial care să pună în mișcare apele stătătoare de la fund, să le oxigeneze.” I.B. 27 X 70 p. 4 (după fr. éxpérience-pilote; DMN 1965)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink