EXPEDITÍV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolvă cu ușurință lucrurile; prompt, iute. – Din fr. expéditif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPEDITÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care lucrează repede, cu ușurință. 2) Care rezolvă lucrurile repede și fără ezitări. /<fr. expéditif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPEDITÍV, -Ă adj. (adesea adv.) Care lucrează repede, care rezolvă prompt, ușor lucrurile. [< fr. expéditif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPEDITÍV, -Ă adj. (și adv.) care rezolvă prompt, ușor lucrurile; operativ. (< fr. expéditif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPEDITÍV adj. v. prompt.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

expeditív adj. m., pl. expeditívi; f. sg. expeditívă, pl. expeditíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*expeditív, -ă adj. (d. lat. expeditus cu sufixu -iv). Care lucrează, expediază prompt: om expeditiv în afacerĭ. Adv. În mod expeditiv.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink