EXORTÁRE, exortări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. – V. exorta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

EXORTÁRE s.f. (Liv.) Acțiunea de a exorta și rezultatul ei; înflăcărare. [Var. exhortare s.f. / < exorta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

exortáre s. f., g.-d. art. exortării; pl. exortări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXORTÁ, exortez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). – Din fr. exhorter, lat. exhortari.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

EXORTÁ vb. I. tr. (Liv.) A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, prin discursuri etc.). [Var. exhorta vb. I. / < fr. exhorter, cf. lat. exhortare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXORTÁ vb. tr. a înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte, discursuri etc.). (< fr. exhorter, lat. exhortari)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

exortá vb., ind. prez. 1 sg. exortéz, 3 sg. și pl. exorteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*exortéz v. tr. (lat. ex-hortári). Rar. Îndemn.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink