EXISTÉNT, -Ă, existenți, -te, adj. Care există, se află, trăiește; care se manifestă. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existant (după existență).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

EXISTÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care există în mod real, în prezent. Adevăr ~. 2) Care este valabil pentru perioada dată; în vigoare la momentul dat. Ordine ~tă. /<fr. existant, lat. existens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXISTÉNT, -Ă adj. Care există, care este. [Pron. eg-zis-. / cf. fr. existant].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXISTÉNT, -Ă I. adj. care există, trăiește. II. s. n. 1. (fil.) manifestare concretă a existenței; ceea ce există. 2. (jur.) orice categorie de bunuri aparținând unei întreprinderi la o anumită dată. (< fr. existant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXISTÉNT adj. prezent. (Stare de lucruri ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Existent ≠ inexistent, neexistent
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

existént adj. m. [x pron. gz], pl. existénți; f. sg. existéntă, pl. existénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*existént, -ă adj. (lat. ex-sistens, fr. existant). Care există: legile existente. – Ob. egz- (după fr.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink