EXISTÉNȚĂ, existențe, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conștiință, de gândire. ♦ Viață considerată în durata și conținutul ei. ♦ Durată (a unei situații, a unei instituții). 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. ♦ Viață; mod de viață, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXISTÉNȚĂ ~e f. 1) Situație existentă; faptul de a exista. 2) Realitate imediată și concretă, care există independent de conștiința omului. 3) Mod de viață; fel de trai. 4) Totalitate de mijloace materiale necesare vieții omului. [G.-D. existenței] /<fr. existence, lat. existentia
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXISTÉNȚĂ s.f. 1. Noțiune filozofică care desemnează natura, materia, realitatea obiectivă, tot ceea ce există; faptul de a exista. ♦ Viață. 2. Mijloacele de trai. [Pron. eg-zis-. / cf. fr. existence, lat. existentia].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXISTÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a exista. ◊ viață. 2. categorie filozofică fundamentală, natura, materia, realitatea obiectivă. ♦ ~ socială = categorie fundamentală a materialismului istoric desemnând latura materială și cea spirituală a vieții sociale; mijloacele de trai. (< fr. existence, lat. existentia)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXISTÉNȚĂ s. 1. (FILOZ.) ființă. 2. (FILOZ.) realitate. 3. trai, viață, zile (pl.), (înv. și pop.) petrecere, viețuire, (pop. și fam.) veac, (înv.) petrecanie. (~ lui se scurgea în liniște.) 4. (fig.) pâine. (Cum își câștigă ~?) 5. v. prezență. (S-a semnalat ~ lor la mari adâncimi.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Existență ≠ inexistență
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
existénță s. f. [x pron. gz], g.-d. art. existénței; pl. existénțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*existénță f., pl. e (d. existent; fr. existence. V. sub-sistență). Starea lucruluĭ care există. Vĭață: lupta pentru existență. Pozițiune, fel de vĭață: a avea o existență asigurată. – Ob. egz- (după fr.). V. ființă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXISTÉNȚĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi real sau actual, în contrast cu ceea ce este aparent. Au e. obiectele fizice, ființele vii, dar și construcțiile abstracte determinate în raport cu noțiunile mai generale pe care le exemplifică. 2. (FILOZ.) Ființă în procesul devenirii. La scolastici, ființa în act, opusă esenței. În existențialism, condiția sau ființarea specific umană. 3. (LOG.) Faptul de a fi necontradictoriu, logic. 4. (SOCIOL.) E. socială = concept utilizat de materialismul istoric potrivit căruia totalitatea componentelor geografice, biologice și în mod special cele tehnologice, inclusiv organizarea socială a producției, determină conștiința socială, aceasta nefiind decât existența devenită conștientă.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
existénță, existențe s. f. Faptul de a exista; viață. ♦ Forma pe care o ia viața sau ființa în procesul ei de devenire. ◊ Existența viitoare (sau veșnică, de veci) = viață viitoare, veșnică; viața de apoi. – Din fr. existance, lat. existentia.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink