EXECRÁȚIE, execrații, s. f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care provoacă această reacție. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécration.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

EXECRÁȚIE s.f. (Rar) Oroare, repulsie. ♦ Persoană sau lucru care inspiră acest sentiment. [Gen. -iei, var. execrațiune s.f. / cf. fr. exécration, lat. execratio]
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXECRÁȚIE s. f. oroare, repulsie. ◊ persoană, lucru care inspiră un asemenea sentiment. (< fr. exécration, lat. exsecratio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

execráție s. f. (sil. -cra-ți-e) [x pron. gz], art. execráția (sil. -ți-a), g.-d. art. execráției; pl. execráții, art. execráțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*execrațiúne f. (lat. ex-secrátio, -ónis). Sentiment de groază, de scîrbă extremă. Persoană saŭ lucru care inspiră acest sentiment: Nerone a fost execrațiunea neamuluĭ omenesc. Imprecațiune, blestem: a profera miĭ de execrațiunĭ. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink