EXCÉPȚIE, excepții, s. f. 1. Abatere de la regula generală; ceea ce nu se supune normei generale. ◊ Expr. Cu excepția... = afară de... Fără excepție = fără deosebire. 2. Abatere îngăduită de lege de la aplicarea anumitor norme juridice. 3. Mijloc de apărare într-un litigiu, tinzând fie la amânarea soluționării acestuia, fie la înlăturarea pretențiilor reclamantului, fără a se intra în examinarea litigiului. – Din fr. exception, lat. exceptio.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXCÉPȚIE ~i f. 1) Abatere de la normele generale. ◊ Cu ~a (cuiva sau a ceva) în afară de (cineva sau ceva); exceptând. Fără ~ fără deosebire. De ~ care constituie o excepție; excepțional. 2) jur. Mijloc de apărare fără a examina cauza sau fără a o trimite spre examinare altui organ. [G.-D. excepției; Sil. -ți-e] /<fr. exception, lat. exceptio, ~onis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXCÉPȚIE s.f. 1. Ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); ceea ce nu este obișnuit, normal. ◊ Cu excepția = afară de...; fără excepție = fără deosebire. 2. Mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. [Gen. -iei, var. escepțiune, excepțiune s.f. / cf. fr. exception, lat. exceptio].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXCÉPȚIE s. f. 1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); o complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional. 2. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. (< fr. exception, lat. exceptio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXCÉPȚIE s. 1. abatere. (O ~ de la regulă.) 2. (JUR.) incident. (A ridica o ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
excépție s. f. (sil. -ți-e), art. excépția (sil. -ți-a), g.-d. art. excépției; pl. excépții, art. excépțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*excepțiúne f. (lat. ex-céptio, -ónis. V. ac-cepțiune). Acțiunea de a excepta, de a scoate din regulă. Lucru exceptat: excepțiunile confirmă regula. Jur. Mijloc de apărare care tinde orĭ să amîne soluțiunea procesuluĭ, orĭ să critice forma. Fără excepțiune, fără deosebire, fără distincțiune: moartea îĭ ĭa pe toțĭ fără excepțiune. Cu micĭ excepțiunĭ, cu oare-care deosebirĭ. – Și -épție.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
excépție s.f. în constr., devenită clișeu, de excepție Excepțional ◊ „Minimalizat, uneori ignorat de-a binelea, fiindu-i mereu preferate voci «de excepție» (oribilă expresie!), care însă, iarăși mereu, uită să confirme opinia critică, poetul acesta se află [...] în primele rânduri ale poeziei românești de azi.” Cont. 20 VII 79 p. 10. ◊ „Nu mi se pare astfel deloc hazardată încercarea de a apăra și unele din piețele nobile, și unele din patrulaterele de excepție ale Capitalei noastre [...]” I.B. 2 VIII 79 p. 2. ◊ „Festivalul care se desfășoară la București este o manifestare culturală de excepție.” R.lit. 43/95 p. 13 (cf. fr. d’exception)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXCEPTIO REGULAM PROBAT (lat.) excepția întărește regula – Proverb latin.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink