EXCELENT, -Ă, excelenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care excelează; deosebit, admirabil, minunat, excepțional. – Din fr. excellent, lat. excellens, -ntis.^[1] modificată

EXCELENȚĂ s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.

celenție sf vz excelență

ecțelenție sf vz excelență

escelant, ~ă a, av, sn vz excelent

escelencie sf vz excelență

escelent, ~ă a, av, sn vz excelent

escelentissim, ~ă a vz excelent

escelență sf vz excelență

escelenție sf vz excelență

escelint, ~ă a, av, sn vz excelent corectat(ă)

escelinte, ~ă a, av, sn vz excelent

escelință sf vz excelență

eselență sf vz excelență

eselenție sf vz excelență

eselință sf vz excelență

excelent, ~ă [At: ȚICHINDEAL, A.M. 73/15 / V: (înv) esc~, escelant, escelint, escelinte, exe~ (îvr) exțelenț, a, scelinți^[1] ap / P: ex-ce~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr excellent, lat excellens, -ntis] 1-2 av, a (Într-un mod) care excelează Si: excepțional (5-6), extraordinar (5-6), minunat. 3 sn (Rar) Manifestare a ceva excelent (2). 4 a (Înv; îf excelent, ca termen de reverență pe lângă cuvinte reprezentând un titlu) Slăvit. modificată

excelență sf [At: (sfârșitul sec. XVIII) LET. III, 257/4 / V: (înv) ~ție, exțelenție, exe~, exelenție, esc~, escelenție, escelin~, (îvr) exțeleanție, exelensie, escelencie, esel~, eselenție, eselință, ecțelenție, celenție / P: ex-ce~ / Pl: ~țe / E: fr excellence, lat excellentia] 1 (Adesea urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o persoană cu rang înalt Si: înălțime. 2 Titlu acordat ambasadorilor sau marilor demnitari de stat. 3 Înalt grad de superioritate. 4 (Îlav) Prin ~ În cel mai înalt grad Si: eminamente.

excelenție sf vz excelență

exelensie sf vz excelență

exelent, ~ă a, av, sn vz excelent

exelență sf vz excelență

exelenție sf vz excelență

exțeleanție sf vz excelență

exțelent, ~ă a vz excelent

exțelenție sf vz excelență

EXCELENT, -Ă, excelenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care excelează; deosebit, admirabil, minunat, excepțional de bun. – Din fr. excellent, lat. excellens, -ntis.

EXCELENȚĂ, excelențe, s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.

EXCELENT, -Ă, excelenți, -te, adj. Care excelează, foarte bun, minunat, deosebit, admirabil, neîntrecut, eminent. Elev excelent. ◊ (Adverbial) Moldovenii se poartă excelent pe cîmpul de război. IBRĂILEANU, SP. CR. 155.

EXCELENȚĂ, excelențe, s. f. 1. (De obicei însoțit de «voastră», «sa») Titlu acordat miniștrilor și ambasadorilor în statele burgheze. 2. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Prin excelență = în cel mai înalt grad, mai ales.

EXCELENT, -Ă adj. Foarte bun, excepțional, admirabil, minunat. [Pron. ecs-ce-. / cf. fr. excellent, lat. excellens].

EXCELENȚĂ s.f. 1. Titlu onorific care se dă în unele țări miniștrilor, ambasadorilor și (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ◊ Prin excelență = în mod deosebit, mai ales. [Cf. fr. excellence, lat. excellentia].

EXCELENT, -Ă adj. foarte bun, excepțional, admirabil, minunat, extrem de valoros. (< fr. excellent, lat. excellens)

EXCELENȚĂ s. f. 1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor. 2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ♦ prin ~ = în mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia)

EXCELENT ~tă (~ți, ~te) Care excelează; impunător prin calitățile sale; minunat. /<fr. excellent, lat. excellens, ~ntis

EXCELENȚĂ ~e f. 1) Caracter excelent; calitate foarte bună. 2) (în țările apusene) Titlu onorific, folosit și ca termen de reverență, acordat ambasadorilor, miniștrilor și demnitarilor bisericești. ◊ Prin ~ în mod foarte reprezentativ; în cel mai înalt grad; eminamente. [G.-D. excelenței] /<fr. excellence, lat. excellentia

excelent a. 1. care excelează; 2. foarte bun în felul său: vin excelent.

excelență f. 1. grad înalt de perfecțiune; 2. titlu de onoare dat ambasadorilor; prin excelență, în gradul cel mai înalt.

*excelént, -ă adj. (lat. ex-céllens, -éntis). Care excelează, care e foarte bun în felu luĭ: vin excelent. Adv. În mod excelent: a cînta excelent.

*excelénță f., pl. e (lat. ex-cellentia). Distincțiune, eminență: excelența gustuluĭ. Titlu de onoare dat miniștrilor, miniștrilor plenipotențiarĭ și ambasadorilor. Pin excelență, cu distincțiune: un om pin excelență bun.

excelent adj. m., pl. excelenți; f. excelentă, pl. excelente

Excelență (termen de adresare) s. f. (către ambasadori, arhiepiscopi catolici, miniștri, președintele Academiei Române, președinți de stat)

!excelență (perfecțiune) s. f., g.-d. art. excelenței; pl. excelențe

excelent adj. m., pl. excelenți; f. excelentă, pl. excelente

!Excelența Sa loc. pr., g.-d. Excelenței Sale; pl. Excelențele Lor

!Excelența Voastră loc. pr., g.-d. Excelenței Voastre

Excelență (termen de adresare) s. f.

excelență (perfecțiune) s. f., g.-d. art. excelenței

*Excelențele Voastre loc. pr.

excelent adj. m., pl. excelenți; f. sg. excelentă, pl. excelente

Excelența sa (voastră) s. f. art. + adj., g.-d. Excelenței sale (voastre)

Excelență (termen de adresare) s. f.

excelență s. f., g.-d. art. excelenței; pl. excelențe

Excelențele lor s. f. art. pl. + pr.

excelență (calitate desăvârșită; prin excelență) Excelență (titlu; Excelența Sa, abreviat: E. S.).

EXCELENT adj. v. admirabil.

EXCELENT adj. admirabil, deosebit, încîntător, remarcabil. (Un spectacol ~.)