EXALTAT, -Ă, exaltați, -te, adj. Care se află în stare de exaltare, de excitație, de entuziasm dus pînă la paroxism; înflăcărat, aprins peste măsură. Tinereța exaltată îl îndeamnă la risipă și plăceri ușoare. SADOVEANU, E. 200. Să fiu un an măcar frumoasă, urmă ea exaltată. CAMIL PETRESCU, O. I 256. Văd toate-acele tipuri de grecești mitologii, Pe cari le-a creat avîntul exaltatei fantazii. COȘBUC, P. II 139. Susceptibil de a se entuziasma îndată; exaltat pînă nu a ține seamă de mica distanță dintre sublim și ridicol. BOLINTINEANU, O. 419. ◊ (Substantivat) Tot ce vorbea era lămurit, întregit prin zvîrlirea brațelor, în sus, în jos, la dreapta, la stînga. Avea în el ceva de exaltat. CAMIL PETRESCU, O. I 329. Era cu noi pe vasul ce cobora aci Un exaltat... El ne cînta zi-noapte, un marș de libertate. BOLINTINEANU, O. 158. ♦ (Familiar) Ieșit din minți, țicnit.