EXALTÁȚIE s.f. (Rar) Exaltare. [Gen. -iei. / < fr. exaltation, lat. bis. exaltatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXALTÁȚIE s. f. exaltare. (< fr. exaltation, lat. exaltatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

exaltáție s. f. (sil. -ți-e) [x pron. gz], art. exaltáția (sil. -ți-a), g.-d. art. exaltáției; pl. exaltáții
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*exaltațiúne f. (lat. exaltátio, -ónis). Acțiunea de a exalta. Excitare a mințiĭ. Turburare [!] mentală. Starea omuluĭ exaltat. Exaltarea Cruciĭ, Înălțarea Cruciĭ (V. înălțare). – Ob. egz- (după fr.). Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink