ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

ETIMÓN ~oáne n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi. /<fr. étymon
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvânt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ETIMÓN s. n. cuvânt de bază din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2). (< fr. étymon)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ETIMÓN, etimoane, s.n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi.
Sursa: DLRC (1980) | Adăugată de 7anca_c | Semnalează o greșeală | Permalink

ETIMÓN s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

etimón s. n., pl. etimoáne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink