18 definiții pentru etic, etică   declinări

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, adj. 3. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTICĂ s. f. 1. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. – Din fr. éthique, lat. ethicus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

étică s. f., g.-d. art. éticii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTIC adj. v. moral. (O comportare ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTICĂ s. 1. v. morală. 2. etică profesională v. deontologie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de etică; propriu eticii; moral. Principii ~ce. /<lat. ethicus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTICĂ f. Totalitate a normelor de conduită morală. [G.-D. eticii] /<lat. ethica
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTIC, -Ă adj. De etică; moral. [Cf. fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos – moral].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTICĂ s.f. 1. Disciplină filozofică care studiază principiile morale, originea, dezvoltarea și conținutul lor. 2. Morală. [Gen. -cii. / cf. fr. éthique, lat. ethica].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉTIC, -Ă I. adj. referitor la etică; moral. II. s. f. 1. disciplină filozofică, studiul aspectelor teoretice și practice ale moralei; teoria filozofică a moralei. 2. ansamblul normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăți. (< fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

étic adj. m., pl. étici; f. sg. étică, pl. étice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

étică s. f., g.-d. art. éticii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

etic a. privitor la etică, moral.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

etică f. știința moralei.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*étic, -ă adj. (vgr. ethikós, d. éthos, obiceĭ, modă. V. hristo-itie). Relativ la morală: știință etică. S. f. Morală, știința moraleĭ: etica luĭ Spinoza.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dativ etic utilizarea specială a formelor clitice de dativ ale formulelor personale, încărcate cu o funcție specială stilistică și pragmatică;
Sursa: DSL (1997) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink