13 definiții pentru „eterogen”   declinări

ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN adj. v. amestecat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN s., adj. v. neutru.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Eterogen ≠ omogen
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN ~ă (~i, ~e) 1) Care este de natură sau de origine diferită; felurit; divers. 2) Care constă din elemente de natură sau de origine diferită; pestriț; amestecat. 3) lingv. (despre nume) Care are forme diferite de gen la singular și la plural. /<fr. hétérogene
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă adj. De natură sau de origine diferită. [Var. heterogen, -ă adj. / < fr. hétérogène, cf. gr. heteros – altul, genos – gen, fel].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă adj. compus din elemente de natură, de origine diferită. (< fr. hétérogène)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (În opoziție cu omogen, despre elementele care compun un întreg) Care nu este de aceeași natură, diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. Dialectul italian rămîne mai roman, deși nu mai latin, ca unul ce din capul locului se alcătuia de mai puține părți eterogene. RUSSO, S. 88. ♦ Diferit în ceea ce privește esența sau proveniența. Funcțiile pe cari acești diverși și eterogeni eroi le-au ocupat ar fi rămas, desigur, o ficțiune, dacă ei n-ar fi căutat să le puie în valoare. ANGHEL, PR. 107. 2. (Gram.; învechit, în e x p r.) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Variantă: heterogén, -ă adj.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

eterogén adj. m., pl. eterogéni; f. sg. eterogénă, pl. eterogéne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

eterogen a. 1. care e de natură diferită; 2. Gram. neutru.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*eterogén, -ă adj. (vgr. ῾eterogenés). Care nu e omogen, ci de diferite naturĭ: societate eterogenă. Gram. Neutru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink