ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine sau proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN ~ă (~i, ~e) 1) Care este de natură sau de origine diferită; felurit; divers. 2) Care constă din elemente de natură sau de origine diferită; pestriț; amestecat. 3) lingv. (despre nume) Care are forme diferite de gen la singular și la plural. /<fr. hétérogene
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă adj. De natură sau de origine diferită. [Var. heterogen, -ă adj. / < fr. hétérogène, cf. gr. heteros – altul, genos – gen, fel].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă adj. compus din elemente de natură, de origine diferită. (< fr. hétérogène)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN adj. v. amestecat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN s., adj. v. neutru.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Eterogen ≠ omogen
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

eterogén adj. m., pl. eterogéni; f. sg. eterogénă, pl. eterogéne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*eterogén, -ă adj. (vgr. ῾eterogenés). Care nu e omogen, ci de diferite naturĭ: societate eterogenă. Gram. Neutru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink