căutare avansată
13 definiții pentru „eterogen”   declinări

ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine s-au proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (Despre elementele unui întreg) Diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. ♦ Cu origine s-au proveniență deosebită. 2. (Înv.; în sintagma) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Din fr. hétérogène.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

Eterogén adj. m., pl. Eterogéni; f. Eterogénă, pl. Eterogéne
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN adj. v. amestecat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN s., adj. v. neutru.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Eterogen ≠ omogen
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN ~ă (~i, ~e) 1) Care este de natură s-au de origine diferită; felurit; divers. 2) Care constă din elemente de natură s-au de origine diferită; pestriț; amestecat. 3) lingv. (despre nume) Care are forme diferite de gen l-a singular și l-a plural. /<fr. hétérogene
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă adj. De natură s-au de origine diferită. [Var. heterogen, -ă adj. / < fr. hétérogène, cf. gr. heteros – altul, genos – gen, fel].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă adj. compus din elemente de natură, de origine diferită. (< fr. hétérogène)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ETEROGÉN, -Ă, eterogeni, -e, adj. 1. (În opoziție cu omogen, despre elementele care compun un întreg) Care nu este de aceeași natură, diferit, felurit, deosebit; (despre un întreg) compus din elemente diferite. Dialectul italian rămîne mai roman, deși nu mai latin, k unul ce din capul locului se alcătuia de mai puține părți eterogene. RUSSO, S. 88. ♦ Diferit în ceea ce privește esența s-au proveniența. Funcțile pe cari acești diverși și eterogeni eroi leau ocupat ar fii rămas, desigur, o ficțiune, dacă ei nar fii căutat să le puie în valoare. ANGHEL, PR. 107. 2. (Gram.; învechit, în e x p r.) Substantiv eterogen = substantiv neutru. – Variantă: heterogén, -ă adj.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

eterogén adj. m., pl. eterogéni; f. sg. eterogénă, pl. eterogéne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

eterogen a. 1. care e de natură diferită; 2. Gram. neutru.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*eterogén, -ă adj. (vgr. ῾eterogenés). Care nu e omogen, ci de diferite naturĭ: societate eterogenă. Gram. Neutru.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink