EROU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie sau în alte împrejurări grele și periculoase, fiind gata să se jertfească pentru un scop înalt. Din rîndul comuniștilor au ieșit eroi neînfricați în lupta împotriva moșierimii reacționare și burgheziei imperialiste, împotriva războiului hitlerist de cotropire, în războiul de eliberare a patriei de sub ocupația hitleristă, în lupta pentru făurirea Republicii Populare Romîne. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 140. O femeie care știe să trăiască, dar știe să și moară, femeia-erou într-un cuvînt. GHEREA, ST. CR. I 174. ◊ Fig. Eroul și făuritorul istoriei este poporul. V. ROM. mai 1953, 190. ♦ Ostaș căzut pe cîmpul de luptă într-un război just. Cimitirul eroilor. ▭ Pe lîngă mine trec oameni... către mausoleul eroilor. SAHIA, N. 16. 2. Persoană care, printr-o muncă deosebită, contribuie activ la înfăptuirea marilor construcții socialiste. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = titlu de înaltă distincție atribuit în U.R.S.S. și în țările de democrație populară persoanelor care, prin activitatea lor deosebit de importantă, au merite excepționale față de stat, contribuind la ridicarea economiei, culturii, științei și la creșterea puterii și gloriei statului. 3. Personaj principal al unei opere literare. Umbra eroului nostru dispărea prin șiroaiele ploaiei. EMINESCU, N. 34. ♦ Personaj principal al unei întîmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. 4. (În mitologia greco-romană) Personaj înzestrat cu puteri supraomenești sau devenit celebru prin faptele sale deosebite, povestite în legendele mitice. V. semizeu.