ered sm, a vz erede

ERED- v. eredo-.

erede [At: SĂULESCU, HR. I, 37/12 / V: (asr) ered, her~, (reg) irez / Pl: ~ezi / E: it erede, lat heres] (Înv) 1 sm Persoană care urmează pe cineva într-o funcție, într-o demnitate, la tron etc., pe baza dreptului de succesiune Si: succesor. 2 a (Înv; îs) Principe ~ Moștenitor. 3-4 sm, a (Rar) Continuator al unei opere (sau al unor valori culturale). 5 sm (Reg; îf ivez) Descendent. 6 sm (Jur; liv) Succesor.

herede sm vz erede

irez sm vz erede

* EREDE sm. Moștenitor [lat. haeredem].

*EREDE sm. ⚖️ Moștenitor [lat. haeredem].

EREDE s.m. Moștenitor. [Var. herede s.m. / < lat. heres, it. erede].

EREDO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) moștenire”, „moștenit”, „ereditar”. [Var. ered-. / < fr. hérédo-, cf. lat. heres – moștenitor].

HEREDE s.m. v. erede.

EREDE s. m. moștenitor. (< lat. heres, -dis, it. erede)

ERED(O)- elem. „ereditate”, „moștenire”. (< fr. hérédo-, cf. lat. heres, – dis, moștenitor)

erede m. termen juridic pentru moștenitor.

*eréde m. (lat. héres, herédis). Rar. Moștenitor.

erés n., pl. urĭ (vsl. ĭeresĭ, rus. erésĭ, d. vgr. ῾aíresis, erezie. V. pro-eres). Pop. Superstițiune. – În Munt. Și ires, erez și irez.

eréz și iréz, V. eres.

irés și iréz, V. erez.

erede s. m., art. eredele; pl. erezi

erede s. m., pl. erezi

erede s. m., pl. erezi

erede, -zi.

EREDO- „ereditate, moștenit”. ◊ L. heres, edis „moștenitor, urmaș” > fr. hérédo-, germ. id., it. eredo- > rom. eredo-. □ ~biologie (v. -bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele eredității și variabilității în organismele vii; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiune moștenită sau transmisă ereditar.

ERÉDE (< lat., fr.) s. m. Persoană cu vocație succesorală (legală) universală sau cu titlu universal; moștenitor.

EREDE s. v. moștenitor, succesor, urmaș.

erede s. v. MOȘTENITOR. SUCCESOR. URMAȘ.