ére, V. ĭar.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÉRĂ ~e f. 1) Perioadă de timp îndelungată care pornește de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care începe numărătoarea anilor. 2) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; epocă. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care constă istoria Pământului. [G.-D. erei] /<fr. ére, lat. aera
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÉRĂ s.f. 1. Epocă, perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♦ Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ère, it. era, cf. lat. aera – epocă].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÉRĂ s. f. 1. perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ◊ epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pământului. (< fr. ére, lat. aera)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÉRĂ s. 1. epocă, perioadă, (livr.) ev. (O nouă ~ în istoria omenirii.) 2. v. eon.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*éră f., pl. e (lat. aeră, eră). Epocă fixă de cînd încep a se socoti aniĭ. Epocă însemnată: domnia luĭ Ștefan cel Mare a fost o eră de glorie.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ĭar și (vechĭ) ĭáră și (maĭ vechĭ) áră (în Ban. ar), ére și erĭ conj. (sîrb. ĭa, ar și are, ĭar. V. și dar 2). Dar, și, însă: tu lucrezĭ, ĭar el doarme. Iar bine că n´a căzut, dar bine că n´a căzut! Adv. (ĭar, ĭară și ĭarășĭ). Din noŭ: ĭar mă duc, mă duc ĭar. Tot, asemenea: moșneagu avea o fată, și baba ĭar o fată.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ERA NOUĂ, publicație politică și literară a grupării „Junimea”; a apărut, săptămânal, la Iași (1889-1900, cu întreruperi). A fost întemeiată și condusă de P. Th. Missir, A.C. Cuza, N. Volenti și E. Ionescu.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÉRĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. (STRAT.) Cea mai mare subdiviziune din istoria geologică a Pământului, ale cărui depozite constituie în spațiu o grupă. E. sunt caracterizate prin faună și floră proprii, delimitate între ele prin discordanțe produse de manifestarea unor procese geologice majore. Conform criteriului paleontologic, e. sunt următoarele: Arhaic, Proterozoic, Paleozoic, Mezozoic, Neozoic (Cainozoic, Antropogen). E. are următoarele subdiviziuni: perioadă, epocă, etaj, subetaj. Sin. eon.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
éră, ere s. f. 1. Perioadă de timp care începe de la un fapt sau un eveniment istoric. 2. Epocă. ◊ Eră creștină = eră care începe de la anul nașterii lui Hristos, fixată în anul 753 de la întemeierea Romei (ab urbe condita) de către călugărul Dionisie cel Mic (Exiguul), originar din Sciția Mică (Dobrogea de Azi). Eră geologică = fiecare dintre cele cinci diviziuni ale straturilor din istoria Pământului. – Din fr. ère, lat. aera.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink