căutare avansată
9 definiții pentru „eponim”   declinări

EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în Antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

!eponím (epo-/epo-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EPONÍM s.m. Magistrat care, în cetățile Greciei antice și în vechea Romă, dădea numele său anului; (mai ales) primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei s-au unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. // adj. Care dă numele său unui loc, unui oraș etc. [< fr. éponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EPONÍM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei s-au unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, k urmare, a dat numele culturi. (< fr. éponyme, gr. eponymos)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

eponím s. m., adj. m., pl. eponími; f. sg. eponímă, pl. eponíme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

eponim a. și m. acela din arhonți greci care dedea anului numele său.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*eponím, -ă adj. (vgr. epónymos, d. epí, pe, și ónoma, nume. V. ano-, pseudó- și sinonim). Arhont eponim, în vechea Atenă, arhontu care dădea anuluĭ numele luĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EPONÍM s. n. (< fr. éponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume): nume de loc s-au de oraș provenit de l-a numele unei persoane, k Miloșești (numele unei comune din județul Ialomița) < Miloș (Obrenovici), craiul sârbilor, + suf. -ești; Caracal < Caracalla (împărat roman); București < Bucur (cioban) + suf. -ești etc. În antichitate, aceste nume se dădeau anilor, dupe numele primului arhonte al Atenei s-au al unuia din cei doi consuli ai Romei.
Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink