15 definiții pentru epocă (pl. epoci), epocă (pl. epoce)   declinări

ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2). ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă. -Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2). ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă.Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de viomih | Semnalează o greșeală | Permalink

épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉPOCĂ s. 1. v. perioadă. 2. v. eră. 3. v. ani. 4. v. eon.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉPOCĂ ~ci f. 1) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; eră. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repetă cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mică decât perioada din care constă istoria Pământului. [G.-D. epocii] /<fr. époque
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉPOCĂ s.f. 1. Perioadă, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ◊ A face epocă = a marca o modă, a lăsa o amintire durabilă. 2. Timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic la aceleași condiții). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epohă s.f. / < fr. époque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉPOCĂ s. f. 1. perioadă din istorie marcată prin anumite evenimente și trăsături specifice importante. ♦ a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lăsa o amintire durabilă. 2. timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic). 3. subdiviziune a unei perioade geologice. (< fr. époque, gr. epokhe)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EPÓCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, remar­cabile. Leninismul este marxismul epocii noastre, steagul luptei pentru comunism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562. Pentru crearea unei întregi linii a acțiunii rolului e necesară o cunoaștere amănunțită a piesei, a epocii, a vieții. V. ROM. februarie 1952, 13. Încă înainte de 1290, epocă cînd cronicile și hrisoavele pun venirea Radului Negru v., se aflau prinți romîni. BĂLCESCU, O. I 136. ◊ Costum de epocă = îmbră­căminte caracteristică unei perioade din trecut. ◊ Expr. (Prin exagerare) A face epocă = a atrage atenția, a face vîlvă, a se impune (la un moment dat). 2. Timp, vreme (în care se repetă periodic același lucru în aceleași condiții). Epoca însămînțărilor.Și zilele treceau. Epoca negurilor în deltă sosise. BART, E. 386. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. Au fost descoperite vase de ceramică din a doua epocă a fierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 5/6. – Accentuat și: épocă. - Pl. și: (învechit) epoce (GHEREA, ST. CR. II 294, EMINESCU, O. I 140). – Variantă: (învechit) epóhă (RUSSO, S. 73, ALECSANDRI, T. 1035, NEGRUZZI, S. I 275) s. f.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

épocă (époci), s. f. – Perioadă, eră. – Var. (înv.) epohă, epohi. Ngr. ἐποχή (sec. XVII, cf. Gáldi 183) și modern din fr. époque.Der. epocal, adj. (memorabil).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

epocă f. punct determinat în istorie, moment când s´a produs un fapt remarcabil: epoca slavismului (1290—1633) sau a grecismului (1633—1821) în istoria română.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*épocă și epócă f., pl. ĭ, e (vgr. epohé; fr. époque, it. época). Punct fix în istorie. Dată, moment însemnat: epoca slavizmuluĭ [!] (1290-1633) și a grecizmuluĭ (1633-1821) în istoria Românilor. A face épocă, a fi însemnat (ilustru) și a lăsa o vie amintire. Geol. Vîrstă, ev, lung spațiŭ de timp: época triasică, jurasică, cretacee.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EPOCA, cotidian al Partidului Conservator, apărut la București între 1885 și 1918, cu întreruperi, fondat de Nicolae (Nicu) Filipescu. Rol important în promovarea principiilor și acțiunilor Partidului Conservator; a avut un mare ecou în opinia publică a vremii. Printre colaboratori: T. Maiorescu, B. Șt. Delavrancea, Gr. Păucescu, Gr. Ventura, I.L. Caragiale, Al. Vlahuță ș.a.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

EPÓCĂ (‹ fr., gr.) s. f. 1. Perioadă, interval de timp din istorie, caracterizat prin trăsături proprii; eră (2). Epoca pietrei = cea mai veche (timpurie) și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani; principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra. În funcție de tehnologia prelucrării pietrei, dar și de evoluția modului de asigurare a subzistenței (dobândire a hranei) și de perfecționarea formelor de organizare socială, E.p. se împarte în: E. veche a pietrei (= Paleolitic = E. pietrei cioplite, pe terit. României între c. 1.000.000 și 10.000/8.000 î. Hr.); E. mijlocie a pietrei (= Mezolitic, c. 10.000/8.000-6.000 î. Hr.) și E. nouă a pietrei (= Neolitic = E. pietrei șlefuite. c. 6.000-3.000 î. Hr.). În Neolitic, umanitatea face progrese hotărâtoare – așa-numita „revoluție neolitică” – trecând de la cules la cultivarea plantelor și de la vânătoare la creșterea animalelor domestice; totodată, începe folosirea intenționată a focului, pentru producerea (arderea) olăriei și pentru prelucrarea la cald a primelor metale cunoscute, existente în natură în stare nativă (aur, cupru). E. bronzului (milen. 3-2 î. Hr.) se caracterizează prin apariția și generalizarea metalurgiei bronzului, înmulțirea și diversificarea considerabilă a tipurilor de unelte, de arme și podoabe, practicarea intensivă a agriculturii și a creșterii vitelor, prin adâncirea diferențierii sociale și formarea aristocrației tribale cu o accentuată funcție militară. În domeniul reprezentărilor religioase predomină cultul solar și ritul incinerației. În arheologia europeană, începând din secolul trecut, s-a operat cu diferite periodizări ale E.b. (O. Montelius, S. Müller, N. Aberg), dar sistemul cronologic cel mai larg utilizat rămâne cel elaborat în 1902 de savantul german P. Reinecke, care împarte această e. în patru perioade (Bronz A-D). E. fierului = perioadă caracterizată prin introducerea și generalizarea folosirii fierului (în Europa începând din sec. 12 î. Hr.), cu efecte revoluționare în domeniul confecționării uneltelor și armelor și în producția de mărfuri, comerț, dezvoltarea structurilor sociale și politice. Se subîmparte în: prima E. a f. (Hallstatt) și a doua E. a f. (La Tène/Latène). Trecerea de la prima la cea de-a doua este consecința impactului civilizației elenice (respectiv eleno-etrusce) asupra populaților europene „barbare” (celți, iliri, traci, geto-daci, sciți, germani) și a expansiunii celtice, atât spre vestul, cât și spre estul continentului. Sfârșitul E.f. este marcat fie de cucerirea romană (Dacia în 106 d. Hr.), fie de puternica răspândire a influențelor civilizației romane în spațiul „barbar” de la nord de limesul renano-danubian. ◊ Expr. A face epocă, se spune despre un eveniment care prin importanța sau faima sa lasă o amintire durabilă. 2. Timp, moment (în care se repetă periodic, în aceleași condiții, un proces, un fenomen, o activitate). 3. (GEOL.) Subdiviziune de ordinul al treilea din istoria geologică a Pământului; îi corespunde în spațiu, din punct de vedere stratigrafic, seria. ◊ E. glaciară = parte a Cuaternarului, corespunzătoare Paleoliticului, în timpul căruia s-au succedat mai multe faze de climă rece și umedă, care au determinat formarea marilor calote glaciare și a marilor ghețari montani. După unii autori, a durat 500.000 ani, individualizându-se patru faze: Günz, Mindel, Ris, Wüurm. E. metalogenetică = interval de timp favorabil formării și acumulării de minerale utile, caracterizat prin interdependența dintre orogeneză și magmatism (ex. e. precambriană, e. caledoniană, e. chimerică, e. alpină).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

Epoca de Aur expr. (iron.) anii 1980-1989 ai dictaturii comuniste în România, marcați de cea mai drastică scădere a nivelului de trai.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink